Planul pentru scăderea poluării aerului va fi analizat de Tribunal

Pe 29 octombrie (ora 14) ne vom întâlni cu reprezentanţii Primăriei Capitalei în faţa judecătorului! Şedinţele de judecată sunt publice.
Atunci vom depune lista de semnături on-line strânse prin campania Declic, dar vom depune şi lista celor care s-au înscris în asociaţia OPTAR pentru a fi reprezentaţi legal în acest demers juridic.

Până atunci este nevoie să creştem numărul celor care află de această campanie şi să le oferim posibilitatea să ni se alăture. Chiar şi cu o semnătură pe o petiţie on-line!
Pentru cei care vor mai mult de atât, am oferit posibilitatea reprezentării legale în instanţă prin intermediul OPTAR, asociaţie care face parte din Grupul de iniţiativă. Pentru asta nu trebuie decât să te înscrii ca membru simpatizant, urmând toate procedurile descrise aici.
Dacă ai mai încercat să te înscrii şi nu ai urmat toţi paşii descrişi, înscrierea nu a fost validată şi este nevoie să reiei procedura de înscriere.
Îţi reamintim de ce a fost nevoie să ne adresăm Tribunalului – pentru a ne apăra un drept constituţional: dreptul la un mediu sănătos.
  • 2012 – Rapoartele privind poluarea aerului din România arată că cetăţenii din anumite zone din Bucureşti, Brașov si Iaşi au fost expuşi în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de PM10 încă din 2007
  • 2013 – Comisia Europeană transmite o scrisoare de punere în întârziere, ca parte a procedurii de infringement. Ca reacţie, autorităţile realizează un Studiu de Calitate a Aerului. Pentru prima dată, printre măsuri se regăsesc şi propuneri de restricţionare a traficului în zona centrală.
    O altă măsură adoptată de autorităţi: alterarea datelor transmise Comisiei Europene. Astfel, din 2013, staţiile de măsurarea a poluării sunt mai tot timpul “stricate”.
  • 2014 – Pe baza Studiului de calitate aer realizat în 2013, Primăria Bucureşti ar fi trebuit să realizeze un Plan Integrat de Calitate a Aerului, cu măsuri concrete anti-poluare. Pentru că nu se întâmplă asta, Comisia Europeană începe procedura de infringement, solicitând României să ia măsuri pentru a diminua poluarea aerului.
  • 2015 – Ministerul Mediului confirmă că Bucureştiul este cel mai poluat oraş din țară, emițând un ordin în baza căruia, din cauza prezenței în aer a 5 categorii de poluanți periculoși pentru sănătatea umană (dioxid de azot și oxid de azot, particule în suspensie PM10, particule în suspensie PM2.5 și benzen), la un nivel cu mult peste valorile maxime admise, era necesară adoptarea de către PMB a unui Plan Integrat de Calitate a Aerului, cu măsuri eficiente și cuantificabile, care să reducă poluarea în cel mai scurt timp cu putință. Între timp, însă, Studiul de Calitate a Aerului din 2013 a expirat. Astfel, pentru realizarea unui Plan Integrat de Calitate a Aerului, era necesar un nou studiu de calitate aer.
  • 2017 – Guvernul României abrogă taxa de mediu și sute de mii de vehicule mai vechi de 10 ani au invadat Bucureștiul și România, în special cele dotate cu motoare diesel extrem de poluante (Euro 0-4).
    În perioada Sărbătorilor de iarnă, Primăria Capitalei pune în dezbatere un Plan de Integrat de Calitate a Aerului, folosind date expirate din Studiul realizat în 2013. Conform Ordinului MMAP nr. 3299/2012, acest Studiu trebuia realizat cu maxim un an înaintea adoptării PICA.
  • 2018 – Primăria Capitalei nu respectă procedurile de consultare publică pentru adoptarea Planului Integrat de Calitate a Aerului, grăbindu-se să-l adopte pentru a-l depune la Curtea Europeană de Justiţie, acolo unde va începe procesul în care România este acuzată că locuitorii sunt afectaţi de nivelurile ridicate persistente de particule în suspensie PM10 din Bucureşti. În fapt, planul de măsuri anti-poluare al Primăriei este atât de lipsit de eficienţă încât conţine măsuri care nu sunt în responsabilitatea administraţiei locale, măsuri care nu produc rezultate, măsuri finalizate înaintea adoptării PICA şi chiar măsuri care contribuie la creşterea traficului şi, implicit, a poluării!
    Un grup de cetăţeni încep demersurile de organizare pentru a-şi apăra Dreptul la AER.
  • 2019 – Grupul de iniţiativă Dreptul la AER lansează o campanie de strângere de semnături prin care solicită autorităţilor locale să revoce Planul Integrat de Calitate a Aerului 2018 – 2022 din București, deoarece cuprinde măsuri nerealiste și nepotrivite, unele dintre ele contribuind chiar la creşterea poluării. Argumentele lor pot fi citite aici. Întrucât Primăria Capitalei a ignorat cererea, Grupul de iniţiativă a solicitat Tribunalului Bucuresti emiterea unei hotarari judecatoresti pentru anularea PICA.

Cele 2 milioane de locuitori ai Bucurestiului, expusi la poluantii cancerigeni generati de poluarea actuala, au dreptul la un aer curat si, astfel, la masuri anti-poluare eficiente, stabilite de un alt PICA.

Primul termen de judecata, fixat de Tribunal, va fi pe 29 octombrie 2019, ora 14.00.

Grupul de initiativa al Campaniei Dreptul la Aer este format din Marius Petroiu (avocat), Marian Ivan si organizaţiile OPTAR, ActiveWatch, CeRe si 2 Celsius.