A început restricţionarea accesului bicicliştilor pe pistele periculoase

După 7 luni de sesizări şi la 6 luni de la constatarea oficială a deficienţelor pistelor pentru biciclete din Bucureşti*, poliţia a hotărât să dispună primele măsuri care pot proteja viaţa bicicliştilor şi a pietonilor.

Astăzi am fost sunat de un poliţist al Brigăzii Rutiere care mi-a comunicat ca pe Bd. Cantemir, Administraţia Străzilor Bucureşti a început montarea indicatoarelor prin care se interzice accesul bicicliştilor pe acel tronson de pistă periculoasă. Discuţia telefonică a fost lungă. Chiar daca informaţiile sunt interesante, cred că trebuie să aşteptăm documentul care va susţine această acţiune a Brigăzii Rutiere. Până atunci am zis să vedem faptele. Am urcat pe bicicletă şi am mers la locul faptei.

Am fotografiat… am filmat…

Este un început. Nu e mare lucru: au fost desfacute 4 suruburi, s-a inlocuit vechiul indicator… s-a pus o punga verde pe altul.

Dar e prima data cand, in privinta pistelor, politia isi face datoria si obliga administratorul drumului sa protejeze participantii la trafic, sub amenintarea sanctionarii. Astazi am constat ca e vorba de aproximativ 600 m. Ar trebui sa urmeze si celelate piste periculoase. “Adica, toate !”, spunea o simpatizanta OPTAR.

OPTAR si partenerii sai vor urmari activitatile celor doua institutii. Iar concluziile vor fi disponibile aici, pe site.

Pana cand vom fi siguri ca lucrurile vor intra pe un fagas normal, propun sa ne continuam planul de actiuni:

Maine, 31 martie, de la ora 17, sunteti asteptati in Parcul Izvor. Ne vedem, ne cunoastem, radem, ne dezmortim. 
Evenimentul este sustinut de: Bicla.ro, BikeEvents.ro, Bloguri.biciclete.net, Clubul Bicicliştilor, Drumul Bicicletei, Freerider.ro, Joi pedalezi cu noi, KiteBike.ro, Masa Critică Bucureşti, Optar, Portocalamecanica.ro si Velobello.

Apoi, in perioada urmatoare vor urma multe alte actiuni. Miercuri… apoi sambata… Veti afla. Va fi un sezon de neuitat !

Marian I.
membru fondator OPTAR

* – pentru cei care vor citi acest articol peste câţiva ani, trebuie precizat că în trecut (până în anul 2012) pistele pentru biciclete din Bucureşti erau făcute prin restrângerea trotuarelor sau chiar prin desfiinţarea lor.

——————————–

Daca locuiesti in Bucuresti si vrei sa militezi pentru drepturile biciclistilor si cele ale pietonilor izgoniti de pe trotuare, te poti inscrie in grupul Facebook.

Daca nu locuiesti in Bucuresti dar vrei sa sustii demersurile biciclistilor si pietonilor bucuresteni, te poti inscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea in care traiesti, daca sustii munca noastra, te poti inscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu dureaza mai mult de un minut !

Despre realizarile asociatiei noastre sau ale partenerilor nostri poti afla daca te inscrii pe pagina Facebook a OPTAR.

———————————