Mobilitatea urbană – probleme şi soluţii

Comunitatea Biciclistilor din Bucuresti (CBB), care reuneste o buna parte dintre cele mai active grupuri de initiativa ale biciclistilor bucuresteni, sustine initiativele care pot incuraja mobilitatea urbana. Intalnirea din 26 aprilie 2012 a fost una dintre ele.

DEZBATEREA PE TEMA TRANSPORTULUI ALTERNATIV
PMB / 26.04.2012 – REZUMAT

Dezbaterea initiata de organizatiile OPTAR – Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania, alaturi de Asociatia Bate Saua , Ecopolis, ATU – Asociatia pentru Tranzitia Urbana si Revista de Ciclism MBike a pornit de la ideea necesitatii stringente de regandire a retelei existente de infrastructura pentru biciclete din Bucuresti. Ca urmare a invitatiilor trimise, prezenta din partea autoritatilor responsabile la intalnire a fost neasteptata. Timp de 3 ore s-au discutat cateva dintre problemele majore privind mobilitatea urbana durabila in Bucuresti, introduse in discutie cu ajutorul lui George Culda de la Asociatia Bate Saua, care a jucat atat rolul de interlocutor cat si pe cel de facilitator al intalnirii. Ambianta generala a fost de deschidere catre dialog cu ONGurile a principalilor actori implicati in procesul decizional privind mobilitatea urbana in capitala.

In calitate de presedinte al Asociatiei, George a deschis discutia prin punctarea catorva dintre problemele ridicate de Bate Saua pe parcursul ultimilor ani, ramase inca nerezolvate:

“Cai de comunicatie pentru biciclisti – propuneri pentru clasificare, standardizare si implementare” – documentatie in vederea elaborarii unei propuneri de HCGMB;

“Infrastructuri pentru biciclete: propuneri de reguli pentru infrastructurile specifice circulatiei bicicletelor si adecvarea altor elemente de infrastructura la necesitatile biciclistilor” – documentatie in vederea elaborarii unei propuneri de HCGMB;

“Parcari publice si private pentru biciclete” – documentatie in vederea elaborarii unei propuneri de HCGMB. Necesitatea transformarii capetelor de linie ale transportului public (RATB si Metrorex) in noduri intermodale de transport. Acest lucru presupune si realizarea unor parcari publice pentru biciclete si autoturisme. Documentatia prevede si modificarea HCL 66/2006 privind obligativitatea asigurarii unui numar minim de parcari in cladirile publice si private. Interesant a fost interventia dl. Daniel Tudorache, reprezentantul Metrorex, a proiectului de intermodalitate, aflat inca pe masa de discutii, privind realizarea de parcari de tip park&ride la statiile de capat ale retelei.

Marian Ivan, presedinte OPTAR, a punctat ideea oportunitatii realizarii unui proiect-pilot de realizare a unei benzi de circulatie dedicata transportului public, bicicletelor si taxiurilor. S-a propus si un traseu circular unde acest proiect poate fi implementat cu resurse minime din partea autoritatilor.

Discutia a continuat in mod liber pe subiectele deschise de cele doua organizatii. Dl. Ion Dedu, director Directia de Transport din PMB, a propus reactivarea grupului de lucru pluridisciplinar infiintat in 2009, avand in vedere contextul european recent care conditioneaza obtinerea finantarilor europene viitoare de catre orasele statelor membre de realizarea unui Plan de Mobilitate Urbana Durabila (Sustainable Urban Mobility Plan – SUMP). SUMP este o strategie integrata de mobilitate care vizeaza toate aspectele mobilitatii intr-un oras si relationeaza permanent cu celelalte documentatii de dezvoltare urbana in vigoare sau in curs de realizare. Pentru Bucuresti, aceasta strategie s-ar raporta in permanenta la cele doua documentatii de baza, in prezent in curs de elaborare, si anume Conceptul Strategie Bucuresti 2035 si PUG.

Cu totii au fost de acord ca pasul anterior rezolvarii problemelor punctuale de mobilitate este gandirea de tip global, strategic, la nivelul intregului oras (si nu numai), astfel incat interventiile din teritoriu sa se coreleze intre ele si sa se raporteze in permanenta una la cealalta.

In cadrul propunerilor de finantare pe tema mobilitatii, depuse catre Comisia Europeana de catre PMB, aflat in curs de evaluare, una dintre ele vizeaza un parteneriat cu nou infiintata Autoritate Metropolitana de Transport Bucuresti, sub conducerea dl. Crit (fost director RATB), cu sediul la Ministerul Transporturilor, pentru realizarea unei strategii de mobilitate a intregii zone metropolitane Bucuresti-Ilfov, conform directivelor europene, cu accent pe intermodalitate si incurajarea transportului alternativ.

Un alt proiect supus evaluarii vizeaza realizarea unui parteneriat intre autoritatile locale si marile corporatii privind gasirea unor solutii viabile de deplasare la si de la locul de munca a angajatilor, prin folosirea cu precadere a modalitatilor de transport alternativ.

Din grupul de lucru ar trebui sa faca parte toti actorii implicati in Mobilitate urbana, atat la nivelul orasului cat si la nivel metropolitan: din partea PMB: Directiile Juridic, Transport, Urbanism, Mediu, Turism, Politia Locala, Biroul de Presa; Brigara Rutiera Bucuresti; Administratia Strazilor; RATB; Metrorex; Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti, Ministerul transporturilor, GFR, reprezentanti ai societatii civile (cele 4 organizatii prezente si alte organizatii care pot aduce un plus valoare strategiei, organizatia persoanelor cu dizabilitati). Dl. Dedu a avut amabilitatea de a pune la dispozitie un spatiu de intalniri la sediul PMB. Frecventa intalnirilor va fi bilunara.

Primul pas pentru inchegarea grupului este organizarea interna si regulamentul de functionare, urmata de prezentarea de catre fiecare partener implicat a proiectelor finalizate sau aflate in derulare, astfel incat sa fie creata o baza solida si reala de discutii. In unanimitate s-a cazut de acord ca primul obiectiv de lucru sa fie problema adaptarii si modificarii legislatiei si standardizarii existente.

Ana-Maria Baston
ATU – Asociatia pentru Tranzitia Urbana
Foto: Dan Mazilu – Revista MBike

——————————–

Daca locuiesti in Bucuresti si vrei sa militezi pentru drepturile biciclistilor si cele ale pietonilor izgoniti de pe trotuare, te poti inscrie in grupul Facebook.

Daca nu locuiesti in Bucuresti dar vrei sa sustii demersurile biciclistilor si pietonilor bucuresteni, te poti inscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea in care traiesti, daca sustii munca noastra, te poti inscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu dureaza mai mult de un minut !

Despre realizarile asociatiei noastre sau ale partenerilor nostri poti afla daca te inscrii pe pagina Facebook a OPTAR.

———————————

Această intrare a fost publicată în PMUD . Pune legătura în semnele de carte.