Fii alături de Prefect !
Trimite-i o petiţie !

Codul Rutier numeste doua institutii care ar trebui sa asigure siguranta participantilor la trafic: Administratorul si Politia. Dar ce se intampla cand cele doua institutii refuza sa-si faca treaba ? Pentru astfel de cazuri exista Institutia Prefectului.

Ca reprezentant al Guvernului, Prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. Legalitatea, aşadar, va defini mereu activitatea Prefectului şi a instituţiei pe care o conduc, nu numai din respect pentru litera legii, ci şi din respect pentru cetăţean, ca beneficiar al activităţii Prefectului.”
– Prefect Mihai Cristian Atanasoaie

 

De aceea, dupa luni de zile in care Administratia Strazilor si Brigada Rutiera au refuzat sa puna in aplicare prevederile Codului Rutier, asociatia noastra a cerut spijinul prefectului.

Pe data 10 oct. 2011, Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania (OPTAR) a depus petitia nr. 20.725.

Pe 25 nov. 2011 am primit raspunsul Prefecturii.

Singura reactie a venit din partea Brigazii Rutiere, pe 04 ian 2012:

„ (…) Având în vedere că instituţiile din Administraţia Publică Locală au în derulare activităţi destinate creşterii siguranţei participanţilor la trafic, care folosesc trotuarele şi pistele pentru biciclişti amenajate pe acestea, iar Administraţia Străzilor urmează să analizeze posibilitatea amenajării acestor piste pe partea carosabilă a arterelor de circulaţie ale căror trotuare sunt improprii pentru circulaţia bicicliştilor, nu considerăm oportună desfiinţarea pistelor pentru biciclişti până la finalizarea acestor activităţi.

Oricat am studiat Codul Rutier, nu am gasit articole de lege care sa fie aplicate in functie de oportunitati.

Mai ales ca, in lipsa pistelor, circulatia biciclistilor este deja reglementata de Codul Rutier.

Sa mentii ca drum public niste piste cu statut de obligativitate, dar care nu corespund normelor si avizelor, arata dezinteres fata de siguranta pietonilor, in primul rand, dar si de cea a biciclistilor si a utilizatorilor de mopede.

Tocmai de aceea, pe data 27 ian 2011 am depus o noua petitie catre Prefectura.

Ca Prefect, îmi propun să dau dovadă de imparţialitate în relaţia cu celelalte instituţii cu care activitatea Prefectului în Bucureşti intră în contact pentru că, în fond, toate instituţiile adiministraţiei locale au acelaşi interes comun – interesul public. În egală măsură, transparenţa trebuie să definească relaţia dintre Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi cetăţenii acestui oraş, fie ei persoane fizice sau juridice.

Îi aştept, aşadar, alături de mine pe toţi cei care cred că putem construi cu profesionalism şi responsabilitate Bucureştiul pe care îl dorim.  – Prefect Mihai Cristian Atanasoaie

Nu putem decat sa salutam aceasta cerere a domnului prefect ! De aceea, OPTAR invita toti participantii la trafic sa-si exercite dreptul la petitionare si sa ceara Institutiei Prefectului Municipiului Bucuresti sa fie respectata legea.

Noi va propunem urmatorul model de petitie:

–––––––––––––––––––

Stimate Domnule Prefect,
Subsemnatul ……………., cu domiciliul în ……………., vă solicit să luaţi măsurile necesare pentru a obliga Administraţia Străzilor Municipiului Bucureşti din subordinea Primarului General al Municipiului București şi Brigada Rutieră a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, de a respecta prevederile Codului Rutier.
În fapt, materializarea pistelor pentru biciclete în București pune în pericol participanții la trafic. Pietonii, bicicliștii și utilizatorii de mopede sunt obligați să împartă trotuarele fără să se ţină cont de siguranța rutiera.
În drept, Administrația Străzilor era obligată “să verifice şi să recepţioneze lucrările executate în zona drumului public numai dacă acestea corespund normelor de calitate prevăzute de lege şi avizelor obţinute anterior începerii lucrărilor.”
Brigada Rutieră, cu toate că a constatat că pistele nu corespund avizelor, nu a dispus restricții de circulație pe pistele periculoase și nici nu a aplicat sancţiuni contravenţionale.
(7) Orice măsura de restricție a circulației pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul poliţiei rutiere.
(8) Prin excepție de la alin. (7), în cazuri temeinic justificate, poliţia rutieră poate dispune, fără acordul administratorului drumului public, măsuri temporare de restricție a circulației pe drumurile publice.
(9) În scopul asigurării desfășurării în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, poliţia rutieră poate solicita administratorului drumului public executarea sau, după caz, desființarea de amenajări rutiere.
În aceste condiții, va solicităm să dispuneți măsurile necesare pentru a-i proteja pe bătrânii și copiii obligați de autoritățile locale să circule alături de vehicule, pe trotuare.
Suntem convinși că sprijinul pe care Instituția Prefectului îl poate acorda ar duce la ameliorarea calității vieții.

Numele şi Prenumele

  

  

Puteti trimite petitiile la adresa e_petitie@mira.gov.ro sau o puteti depune la registratura institutiei  : Bd. Regina Elisabeta nr. 47, Sector 5. Pastrati bine numarul de inregistrare al cererii sau e-mail-ul trimis!
Te rugam, dupa ce ai trimis petitia, lasa un comentariu pe pagina ca sa ne anunti. Vrem sa vedem cati au raspuns apelului nostru si al domnului prefect. Multumim !

–––––––––––––––––––

Istoricul demersurilor OPTAR

21 apr 2011 – OPTAR solicita Administratiei Strazilor Bucuresti informatii despre pistele pentru biciclete. Pe 13 mai 2011, institutia trimite doar o parte dintre informatiile solicitate.

08 iunie si 27 iunie 2011  – OPTAR solicita Brigazii Rutiere primele avize eliberate pentru materializarea pistelor. Se face si prima sesizare despre unele nereguli constatate. Raspunsul a sosit pe 01 iulie 2011.

12 iunie 2011 – OPTAR analizeaza cele 10 piste pentru biciclete pe care Administratia Strazilor sustinea ca le-a receptionat. Filmarile aveau sa stea la baza urmatoarelor petitii adresate Politiei si Primariei. Se constata lipsa pistei pentru biciclete pe Calea Vacaresti, pista care ar fi fost receptionata de Administratia Strazilor.

06 iulie 2011 – OPTAR solicita Brigazii Rutiere avizele eliberate pentru cele 10 piste pentru biciclete pe care Administratia Strazilor le-ar fi receptionat pana la data 13 mai 2011.Cele mai multe dintre acestea ne sunt transmise pe 01 august 2011.

25 augut 2011 – OPTAR solicita Brigazii Rutiere desfiintarea pistelor periculoase.

31 august 2011 – OPTAR este invitata la sediul Brigazii Rutiere. Din discutii am aflat ca exista cel putin un politist care credea ca in Codul Rutier exista prevederi care sustin trasarea pistelor exclusiv pe trotuare. Totodata am constatat faptul ca Politia nu dispune de mijloacele necesare pentru controlul viabilitatii pistelor. Politisul care a verificat sesizarile noastre a efectuat deplasarea cu autoturismul in timp ce pistele sunt marcate exclusiv pe trotuare.

22 septembrie 2011 – OPTAR prezinta Comisiei Tehnice de Circulatie din cadrul Primariei Bucuresti o Analiza a pistelor pentru biciclete. Administratia Strazilor si Brigada Rutiera a avut reprezentanti in comisie.

27 septembrie 2011 – Brigada Rutiera formuleaza raspunsul la petitiile OPTAR privind desfiintarea pistelor periculoase.

30 septembrie 2011 – OPTAR cere informatii despre pistele receptionate de Administratia Strazilor. Scopul cererii era de a verifica daca au mai fost receptionate si alte piste in afara celor 10 piste comunicate in luna mai. Atunci spunem pentru prima data povestea celor zece biciclete maltratate din curtea Administratiei Strazilor.

09 octomrie 2011 – OPTAR expune problema Bucurestiului catre comunitatile de biciclisti din intreaga lume. In mai putin de o saptamana sosesc reactii din toate colturile lumii.

10 octombrie 2011 – OPTAR sesizeaza Prefectura.

11 octombrie 2011 – OPTAR se intalneste cu reprezentantii Administratiei Strazilor. Constatam ca reprezentantul institutiei in Comisia Tehnica de Circulatie din cadrul Primariei Bucuresti nu stia ca mopedele sunt obligate sa circule pe piste. Dealtfel, nelamuririle doamnei consilier au stat la baza lansarii unui concurs de fotografie: Pietoni in actiune ! Fiind o tema foarte dificila, niciun artist nu a putut sa ilustreze viziunea Administratiei Strazilor.(Prin marcarea pistelor pe trotuare, Politia si Primaria a obligat mopedele sa circule pe trotuare, pe piste.)

19 octombrie 2011 – Administratia Strazilor, sub masca unei institutii care da dovada de transparenta, trimite catre OPTAR informatii cu scop de manipulare:

–       Astfel, cu toate ca s-a solicitat o lista cu traseele receptionate, primim o adresa cu piste executate.

–       Cu toate ca in luna mai se vorbea despre 10 trasee finalizate si receptionate, acum se pomenea despre 39 de trasee executate.

–       cu toate ca pe data 13 mai 2011 se da o lista cu artere pe care „sunt in curs de executie lucrarile de amenajare piste pentru biciclisti”, pe data 19 octombrie 2011 se sustine faptul ca respectivele piste au fost realizate in 2010.

27 octombrie 2011 – La o solicitarea a noastra din 14 octombrie, aflam ca in urma constatarilor deficientelor, Brigada Rutiera nu a aplicat sanctiuni contraventionale.

31 octombrie 2011 – Urmare a greselilor de marcare a pistelor pentru biciclete, tot mai multi soferi au senzatia ca biciclistii sunt obligati sa mearga pe trotuare. Aflam ca pana si compania de transport locala crede acest lucru. Cetatenii sesizeaza OPTAR despre un raspuns RATB la o petitie. Foarte grav este faptul ca RATB incurajeaza comportamentul agresiv al soferilor sai, gasind justificari pentru faptele acestora.

24 noiembrie 2011 – OPTAR trimite petitii catre Primarul General al Municipiului Bucuresti si catre Consiliul General.

04 ianuarie 2012 – Reactie la petitia inaintata catre Prefectura, OPTAR primeste o adresa din partea Brigazii Rutiere. Se reconfirma incalcarile Codului Rutier dar nu se comunica nicio masura adoptata pentru protejarea vietii si integritatii participantilor la trafic.

26 ianuarie 2012 – Soseste un nou set de avize eliberate de Politie pentru marcarea pistelor. Se constata ca exista avize eliberate in 2011 la piste pe care Administratia Strazilor sustine ca le-a realizat in 2010.

27 ianuarie 2012 – OPTAR solicita Institutiei Prefectului sa-si exercite prerogativele de garant al respectarii legii.



——————————–

Daca locuiesti in Bucuresti si vrei sa militezi pentru drepturile biciclistilor si cele ale pietonilor izgoniti de pe trotuare, te poti inscrie in grupul Facebook.

Daca nu locuiesti in Bucuresti dar vrei sa sustii demersurile biciclistilor si pietonilor bucuresteni, te poti inscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea in care traiesti, daca sustii munca noastra, te poti inscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu dureaza mai mult de un minut !

Despre realizarile asociatiei noastre sau ale partenerilor nostri poti afla daca te inscrii pe pagina Facebook a OPTAR.

———————————