20 mai ziua 06 (Budapesta – Solt) – 115km
Parasim Budapesta in jurul orei 9. Dintr-o greseala de „pilotaj” traversam Dunarea de doua ori. Dar dupa ce intram pe traseu, semnele distincte Eurovelo 6 ne conduc sigur spre iesirea din oras.
Traseul este cand foarte placut, pe marginea unui canal, cand pe cate o strada mai aglomerata, cand pe o sosea necirculata. Pistele dedicate biciclistilor leaga Budapesta de localitatile din jur.
 |
 |
Peste tot exista respect fata de biciclisti. Masinile care traverseaza pistele se opresc sa se asigure la fiecare trecere. Deja ne-am obisnuit cu faptul ca avem prioritate. In primele zile ne opream si le faceam semn sa treaca. Stiam ca avem prioritate, dar vroiam sa mentinem grupul compact. Dar de fiecare data soferii au asteptat pana am trecut toti, chiar daca uneori intre noi erau distante mai mari. Cred ca acest respect vine din faptul ca probabil fiecare dintre ei au in familie un nepot, un fiu, un bunic sau o sotie care merge pe bicicleta. Sau poate chiar ei sunt cei care merg pe bicicleta. Si este simplu sa intelegi nevoile unei categorii de participanti la trafic daca le cunosti personal sau daca ti le spune cineva apropiat.
Astazi intalnim primul drum de pamant din traseu. Apare si prima problema tehnica. Cu tot lichidul antipana, Vlad are… pana. Gasim problema, dar lichidul antipana nu-si face efectul. Vlad porneste in cautarea unei solutii. O solutie antipana, desigur.
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
Prima asistenta o primeste din partea unui autobuz de asistenta. Este un autobuz care insoteste un numar mare de ciclisti de promenada. Acesta parcurg distante mici pe bicicleta iar cand obosesc, merg la autocar, care ii insoteste de aproape. Remorca autocarului este prevazuta cu rastele pentru bicicletele tuturor pasagerilor.
Din pacate, Vlad n-a rezolvat problema. Il gasim mai tarziu la un magazin de piese auto. Toarna in cauciucul sau tubeless o solutie antipana pentru anvelope auto. Dar fara rezultate. Rezolvarea pare a fi inlocuirea cauciucului tubeless cu unul normal, cu camera. 1600 forinti un cauciuc Rubena (?!) si o camera de 600 de forinti. Plus lichidul antipana de vreo 4 euro. Atat a costat toata povestea.
Bucurosi ca am scapat, in sfarsit, facem piata si ne oprim pe marginea canalului, sub o salcie. Mancam… Ne odihnim… Iar Vlad ia pastile deoarece se pare ca a facut insolatie. Ieri, in Budapesta au fost 34 de grade, chiar daca a plouat pentru 15 minute. Acum, nu cred ca e mai cald, dar in camp este zapusala, mai ales cand drumul nu este langa apa.
Drumul continua mai mult de 10 km intr-un peisaj superb. In stanga avem casute de vacanta iar in dreapta sunt pontoanele aferente. Fiecare a incercat sa infrumuseteze zona, creandu-se parca o competitie intre vecini. Daca drumul n-ar fi asa prost uneori, poate am fi mai atenti la ce-i in jur. Ajunsi langa un pod, propunem sa testam temperatura apei canalului. Tocmai bine de o baie, mai ales ca Vlad ne anunta din nou ca are pana. Este vorba doar de un petic lipit prost, dar este un bun motiv ca eu si Borcan sa ne balacim in apa.
 |
 |
 |
 |
Pe inserat ajungem la Solt (Ungaria). Ne cazam in Park Hotel iar apoi pedalam spre o pizzerie pe care o vazusem pe traseu. Comunicarea cu chelneritele este dificila, in conditile in care nu stiau nicio limba straina. Aproape ajunsesem sa ne intelegem cand, la desert, comandam placinta si primim niste clatite. Norocul meu… Gigix nu vrea clatite !
Socotind toate deplasarile pe bicicleta, astazi am reusit sa depasim 115 km in conditiile in care traseul trebuia sa aiba 97 km.
21 mai ziua 07 (Solt – Dunafalva) – 107km
Plecam din Solt dupa ora 8. Facem cumparaturile si ne oprim dupa 4-5 km sa mancam. Trebuie sa parcurgem peste 100 km. In opinia mea, astazi ne-am intrat in ritm. Fiecare stie acum cat timp trebuie sa alocam mesei, cat dureaza o pauza de alimentare, care este viteza de croaziera… In primele zile eram plini de energie. Si o cam iroseam. Acum, temperaturile sunt ridicate si totusi sunt multumit de modul in care inaintam.
Calitatea pistelor difera pentru fiecare portiune de traseu. La fel si peisajele. Dar exista un parfum al fiecarui km parcurs. Este perioada cand infloresc salcamii si socul, cand cerealele fac spic. Natura chiar e plina de culori si miresme. Sunt uimit de grija localnicilor pentru gazon. Pe langa drum, prin gospodarii, pe langa sina de tren… Peste tot am vazut oameni care tund iarba. Iar rezultatul este placut privirii.
Consumul de apa este ridicat, astazi. La momentul potrivit, gasim o cismea. Stam si ne balacim, inainte de a porni din nou la drum. Am ales din nou soseaua, in defavoarea drumului pe dig. Am incercat vreo 100 de metri si am ajuns la concluzia ca este prea zapuseala sa mergem prin camp. Iar alegerea a fost buna. Soseaua este putin circulata iar copacii isi arunca umbrele peste noi.
Facem regulat pauze pentru a bea apa. Tot atunci profitam sa facem poze.
 |
 |
Revenirea pe dig, pe un drum nisipos, ne da fiori. Rotile se afunda in nisip si pietris. Ca sa evitam derapajele necontrolate, inaintam foarte incet. Peste vreo 3 km drumul incepe sa arate putin altfel. Terenul este mai tasat si putem mari viteza. Incep sa apara masinile. Cu toate ca este o ruta europeana pentru biciclete, intalnim din ce in ce mai multe masini pe traseu. Banuim ca are legatura cu faptul ca astazi este sambata… si probabil ca este permis accesul cu masinile, in week-end. Multe dintre barierele care interziceau accesul masinilor pe dig, nu mai exista.
Gasim un loc de masa foarte placut. Ne odihnim, imediat dupa masa. Tunetele si norii insa ne grabesc plecarea.
 |
 |
O viespe se loveste de mine si ma inteapa sub ochi. Prima mea experienta de acest gen..
Cateva picaturi de ploaie ne fac sa punem hainele de ploaie pe noi. Temperatura scade la 22 de grade, dar tot este prea cald. Ne oprim din nou sa ne scoatem hainele de ploaie.
Oarecum pe neasteptate, ajungem la destinatie. Dintr-o eroare, aveam senzatia ca trebuie sa facem peste 116 km pana la Dunafalva. Totusi, am parcurs doar 107 km si iata-ne la destinatie !
Gasim gazda destul de repede. Are camere libere iar pretul si conditiile sunt acceptabile. Dar avem un soc cand ne spune ca nu exista restaurant in zona si nici vreun magazin. Ii aratam harta si ii spunem ca am vrea sa incercam in localitatea de peste apa. Ne spune ca nu exista bac.
Din pacate, nu prea mai avem mancare, deci nu putem tine cont de ce ne-a zis… sau ce am inteles.
Gasim magazine, dar sunt inchise. La bar ne spun ca nu exista restaurant. Avem noroc cu un domn care ne spune ca va suna pe cineva, sa vina sa ne deschida magazinul. Si in mai putin de 5 minute intram in magazin. Nu avem timp sa alegem; ne uitam la etichete si apoi bagam in cos. Lasam un bacsis fetelor care ne-au deschis si le multumim pentru deranj.
Aveam sa constatam ca am luat multa mancare de varza.
Maine vom parasi Ungaria. Din nou va fi o zi cu peste 100 km pe bicicleta.
22 mai ziua 08 (Dunafalva – Dalj) – 130km
Dimineata este insorita, dupa ce pe la ora 2 turna cu galeata. Micul dejun il luam in gradina iar la ora 8 parasim localitatea. Astazi este o etapa grea: 116 km.
 |
 |
Dupa o bucata de drum pe dig, hotaram sa ne continuam drumul pe sosea. Conform indicatiilor primite din cartile lui Vlad este o sosea necirculata. Alegerea a fost foarte buna. Drumul pana la Mohacs are vreo 4 m latime si este inconjurat de vegetatie. Ma impresioneaza faptul ca iarba este tunsa pana la radacina campului cultivat. Culorile sunt delimitate dar exista si pete de culoare: flori, o casa colorata, o cruce ingrijita… Este incredibil cata atentie acorda locuitorii acestor detalii.
Ajunsi la Dunare, privim cum bacul se departeaza de mal. Pierdem cel putin jumatate de ora din timpul de pedalat, anuland avantajul nostru de timp castigat printr-o plecare matinala.
Facem poze. Avem surpriza sa fim interpelati in romaneste de doamna de la casa de bilete. Se pare ca ne-am calculat bine cheltuielile pe zile. Ne ajung banii pentru bac. Ca sa scapam de ultimii forinti, Vlad intra in carciuma. Se intoarce cu un pachet de guma de mestecat.
Traversarea cu bacul este rapida. Pornim la drum spre granita cu Croatia.
 |
 |
Simt imediat ca am trecut granita. Gospodariile nu mai sunt la fel de ingrijite. La fel si gradinile. As fi crezut ca aceasta schimbare o sa o simt in timp… la mai multi km de granita. Din experientele din zilele precedente, luand in calcul ca este duminica, ne punem problema cautarii unui magazin. Intr-o bodega dintr-un sat mic, descopar aproape toata suflarea satucului. Nu ma asteptam sa vad atatia oameni intr-un pub, duminica la pranz. Dar atmosfera este placuta. Oamenii imi lasa senzatia ca principalul scop pentru care au venit acolo este de a se destinde, nu de a consuma alcool. Ii simt ca o familie. Nu avem noroc sa gasim mancare.
Este foarte cald. O reclama la un restaurant ne atrage cu cativa km inainte de a ajunge acolo. Numaram kilometrii. Suntem curiosi sa gustam cate ceva din bucataria locala. Ne facem griji ca nu avem bani locali. Existand prejudecata ca este o tara scumpa, ramanem acolo sa mancam. Probabil cea mai scumpa masa de pana acum. Din nefericire, ne suprapunem cu un grup mare de turisti care primesc toata atentia ospatarilor. Ospatarul nostru este versat. Ca sa ne indulceasca asteptarea, vine regulat pe la noi; ne aduce un sistem cu lumanari care ar trebui sa ne tina platourile calde. Afara e zapuseala. Timpul trece. Lumanarile ard. Timpul trece. Pe rand, mergem la toaleta sa ne racorim cu apa rece.
Restaurantul este construit intr-o crama, de aceea este destul de racoros la interior. Dar noi am ales sa stam pe terasa. Si e zapuseala… Pe rand, fiecare incepe sa dea semne de oboseala.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Intr-un tarziu apar platorurile. Sunt socat sa descopar ca „micii” nu au zgarciuri. Se topesc in gura ! Mancam platourile la foc automat.
 |
 |
Am mai pierdut cel putin 90 de minute, fara sa ne odihnim. De obicei, masa de pranz o luam in natura, cu o mica pauza de odihna. Acum plecam imediat la drum, deoarece am ales un traseu mai lung, printr-o rezervatie naturala. Imediat cum intram pe drumul de pamant, tunetele si fulgerele ne inconjoara. Vantul aproape ca ne darama de pe bicicleta. Mie imi este dor de o ploaie, dupa caldurile din ultimele zile. Ceilalti insa iau in serios furtuna. Incep sa mearga mai grupati.
Nu suntem impresionati de peisaje. Nu ca nu este frumos… Dar delta noastra ofera peisaje mai frumoase. Digul pe care pedalam si ar fi trebuit sa fie printre ape… este inconjurat de uscat. Doar pozele de prezentare ne arata cum ar fi trebuit sa fie, daca nu erau secate baltile.
Langa Osijek apar primii stropi de ploaie. Apucam sa vedem panourile care anunta faptul ca terenul din jurul nostru este minat. Urme ale razboiului…
Traversam orasul pe ploaie. Ajunsi in centru suntem impresionati de piata si catedrala. Se pun in valoare una pe cealalta. Si tramvaiul ne place cum a fost „integrat”. Imi pare rau ca in Bucuresti (dar si in alte localitati), (tocmai) arhitectii sunt cei care reusesc sa distruga istoria orasului prin „murdarirea” zonelor istorice. Iar autoritatile romanesti nu iau masuri.
Studiem si pistele din Osijek. La o scara mult mai mica, respecta datele principale din Viena. Adica cei care le-au construit au aratat respect pietonilor si le-au facut functionale. Cand pistele ajung in statii de autobuz, ele sunt „aruncate” in alveola, pe carosabil, dupa care revin pe trotuare. Desigur, lasand suficient spatiu pentru pietoni. (Unitatea mea de masura la „suficient” este egala cu latimea necesara a doua persoane care imping doua carucioare unul langa celalalt). Iar atunci cand nu exista solutii, pistele indreapta biciclistii spre zona de unde ei vin: spre carosabil. La toate trecerile peste carosabil, biciclistii au prioritate in fata masinilor. Iar pietonii au treceri de pietoni peste pistele de biciclete. Marcajele sunt simple: o dunga cu vopsea, cealalta margine fiind delimitata de bordura sau pur si simplu o bordura mica, colorata delimiteaza pistele de biciclete de trotuarul pietonal.
Prin comparatie, in Bucurestiul anului 2011, traseele pentru biciclete nu sunt continue (biciclistii pierd prioritatea la aproape fiecare intersectie), nu au un punct de pornire / sosire in carosabil. In plus, marcajele sunt cele mai scumpe dintre toate orasele vizitate pana acum.
Suntem nevoiti sa pedalam printr-o ploaie marunta pana in localitatea Dalj. Oricat am incercat sa gasim o cazare mai apropiata, nu am gasit. Este cel mai lung traseu de pana acum : 130 km.
23 mai ziua 09 (Dalj – Novi Sad) – 110km
La Dalj avem cazare pe marginea Dunarii. La micul dejun mancam porc mistret. Cel putin, asa spune gazda. Dupa ploaia de ieri, vremea este placuta. Curatam putin noroiul de pe lant. Mari reinventeaza procesul de curatare a lantului. Foloseste servetele umede parfumate. Adoptam rapid ideea.
 |
 |
 |
 |
In Vukovar inca se mai vad casele ciuruite de gloante. Vlad este un vanator de astfel de imagini. Opreste la fiecare noua urma de glont. Dar renunta. Prea multe case ciuruite sunt parasite. In functie de ravagii, incercam sa ne dam seama ce fel de armament s-a folosit. Observ ca in spatele a doua case parasite si ciuruite, malul de pamant care este intarit cu caramizi nu poarta urme ale gloatelor. Ajung la concluzia ca nu au fost lupte intre combatanti ci doar rafuieli in care au cazut victime casele. Nu ma simt prea bine stiind ca aici oamenii au putut face asta cu vecinii lor.
Ne oprim sa facem fotografii simbolului orasului: turnul de apa. Nu stiu cine l-a bombardat. Dar ei il pastreaza asa, ciuruit. Sper sa nu ramana doar un obiectiv turistic ci si o amintire despre ura dintre semeni.
 |
 |
Borcan reuseste sa se rataceasca de grup. Sau noi de el.
Ne regasim dupa mai multi km. Pierdem ceva timp.
 |
 |
Drumul este piperat cu cateva urcari si coborari de 8%. Mari reuseste sa le parcurga pe bicicleta. Deja a tras concluzia: contabilitatea e mai „grea” decat cicloturismul.
La intrarea in Ilok, vin primii stropi de ploaie. Ne echipam si ne indreptam spre pod. Vom traversa spre Serbia. Pe pod, ne ajunge din urma un cuplu de turisti biciclisti elvetieni.
Trecerea in Serbia este deprimanta. Poate ploaia, poate mizeria, poate soferii… Dupa mult timp, intalnim soferi care trec foarte aproape de noi. Nu pot intelege rationamentul lor, avand in vedere ca ar trebui sa aiba experienta. Aici sunt mai multi biciclisti ca in Croatia.
In localitatea sarba Backa Polanka gasim piste pentru biciclete. Sunt trasate pe marginea carosabilului cu o dunga vopsita. Dar cel mai mult imi place ca o strada centrala este inchisa traficului auto si este dedicata doar biciclistilor. Masinile ocolesc pe strazi laturalnice si ajung in celalalt capat al strazii. Pietonii merg pe trotuarele laterale. Este interesant ca nu exista mijloace de blocare a strazii. Doar acel semn de interzis. Totusi, toti respecta semnul.
Fac pana de la un ciob. Baietii cumpara niste placinte. Gustoase !
Drumul spre Novi Sad nu are variante. Trebuie sa mergem pe un drum auto aglomerat. Chiar daca este groaznic sa mergem pe un astfel de drum, il preferam. Mai ales cand un traseu alternativ, marcat ca fiind dificil, il gasim plin de noroi.
In apropiere de Novi Sad exista un drum auto mai putin circulat pe care putem merge. Constatam ca sunt multe fete frumoase pe aici. In cautare de cazare, Vlad parca ar vrea sa ne cazam la vreo 6 km de oras, la propunerea unei studente dragute. Am simtit ca parca a inceput sa-i placa Serbia.
De la inaltimea digului vad un munte de gunoi care aproape blocheaza o strada. N-as fi crezut ca Serbia poate „produce” astfel de imagini.
Avem probleme cu cazarea. Punctul de informare turistica e inchis. Iar gps ul lui Vlad nu are detalii despre strazi. Reusim sa identificam zona hotelurilor. Stam chiar in centru dar suntem bucurosi ca putem vizita rapid centrul. O ploaie ne da planurile peste cap. Pe la 22 iesim din restaurant si facem un ocol pana la hotel. Lumea e obosita. Astazi am parcurs cam 110 km. Maine trebuie sa ajungem in Belgrad.
24 mai ziua 10 (Novi Sad – Belgrad) – 111km
Prea obosit sa ma trezesc mai devreme.
Fotografiile, planuite a fi „de noapte”, le fac dimineata.
Chiar daca mi s-a parut un traseu usor, accesibil, micile sicane din fiecare zi incep sa ne faca sa acumulam oboseala.
Ieri, la masa de seara, ne intrebam ce ne-o rezerva ziua de maine. Iar astazi am aflat. Gigix nu-si gaseste GPS ul.
A rascolit bagajele si camera. Nu-l gaseste. Mergem impreuna si la restaurantul unde am mancat. Nu s-a gasit nimic.
Il trecem pe lista „pierderi” si plecam la drum. Dar deja suntem in intarziere.
Centrul Novi Sad ului este interesant. Dar este suficient pentru a crea imaginea Serbiei ? Nu pot uita strada pe care domnea acel munte de gunoi.
Oare cum vor fi urmatoarele zile ?
Ne oprim si la cetatea orasului. Sus ne intalnim cu un grup de ciclisti iar la intoarcere Gigix ne anunta ca si-a gasit GPS-ul.
 |
 |
 |
 |
De data asta plecam din Novi sad. Am constatat ca semnele rutiere pentru ruta Eurovelo 6 sunt din ce in ce mai rare.
Le vedem, dar nu sunt suficiente pentru cineva care nu are o harta detaliata sau un GPS. Noi le avem pe amandoua.
In incercarea noastra de a evita un drum aglomerat, reusim sa ne ratacim. Povestea ne costa vreo 20 de km si mai mult de o ora pierduta.
Partea proasta este ca suntem obligati sa revenim pe soseaua aglomerata. Si ca sa ne puna capac, urmeaza o urcare care ne intinde muschii la maxim: vreo 3-4 km cu o inclinare de 6-8%.
Nu eram pregatiti pentru asta. Iara ca sa para mai dificil, soferii sarbi ne agaseaza cu stilul lor „balcanic” de conducere.
De cand am intrat in Serbia, am constatat ca biciclistii sunt din ce in ce mai putini. Iar soferii din ce in ce mai agresivi.
Nu toti. Inca mai intalnim soferi care nu ne depasesc daca nu au o marja de peste 1.5 m in lateralul nostru. Chiar daca se formeaza coloana de masini in spate !
Dar am intalnit si soferi care au trecut la cativa centimetri de noi in conditiile in care aveau posibilitatea sa ne ocoleasca la o distanta rezonabila.
Acest comportament extremist ma duce cu gandul ca aceasta tara a oferit oportunitatile ca in urma cu putin timp sa inceapa un razboi. Este o tara unde inca se mai vad urmele gloantelor iar anunturile cu „Pericol de explozie! Camp minat!” fac parte din viata de zi cu zi.
Este una din explicatiile pe care le pot da. O alta explicatie ar fi legata de totalul dezinteres dat de autoritati pentru acest traseu pentru biciclisti: Eurovelo 6.
Mie, un lucru imi este clar: acolo unde facilitatile si infrastructura erau puse la punct, numarul turistilor pe bicicleta era destul de mare. Iar acest numar scade pe masura ce aceste facilitati scad.
Noi avem experienta traficului prin Bucuresti. Nu ne simtim deloc bine printre atatia soferi nebuni, dar… supravietuim. Dar un biciclist „normal”, care stie drepturile biciclistilor si a pedalat printr-un trafic cu soferi civilizati, nu poate sa recomande unui prieten acest traseu.
Si pentru noi e clar: Serbia nu este prietenoasa cu biciclistii. Iar agresivitatea soferilor poate fi explicata si prin faptul ca acestia sunt stresati. Daca ar iesi sa pedaleze… sa se relaxeze… cred ca multe s-ar schimba.
Timpul pierdut, caldura, stresul acumulat prin traficul aglomerat, maresc oboseala. Intarziem la masa de pranz, in speranta sa ne mai odihnim.
 |
 |
Dar dupa cativa km ne dam seama ca abia ne taram cu vreo 17 km/h pe plat.
O pauza sub un cires speram sa ne revigoreze.
Mig-uri, inceput de ploaie, trafic nebun, lift pentru biciclisti: Belgrad. Probabil cea mai obositoare zi din tur.
Imi dau seama ca e posibil ca oboseala sa imi formeze o opinie gresita despre oras. Asa ca maine vom porni in explorare.
25 mai ziua 11 (Belgrad)
Ne trezim tarziu. Dupa 9.30 !
Spalam, ne facem toaleta si apoi plecam prin oras. Ne surprinde numarul foarte mare de cofetarii, patiserii, cafenele, saormarii… etc.
Dar eu nu asta vreau sa vad. Eu caut pistele pentru biciclisti. Sau macar biciclistii ! Nu sunt !
Ieri, cand am trecut canalul, am vazut piste pe langa apa si prin parc. Am remarcat ca sunt trasate cu vopsea si la marginea aleii.
In Bucuresti, in parcul Herastrau (ca sa dau un exemplu la indemana) pistele sunt trasate cu benzi reflectorizante, cu zeci de semne cu biciclete, dunga pentru separare de sens… etc, etc, etc.
Si, dupa o logica absurda, au fost trasate pe mijlocul aleii. Prin toate orasele pe care le-am vizitat inca nu am vazut undeva ca o pista pentru biciclete sa fie trasata pe mijlocul aleii sau al trotuarului.
Peste tot, chiar si in Bulgaria, s-a ales varianta ieftina si eficienta: marcaje cu vopsea, discrete, la marginea carosabilului sau al trotuarului.
Dar in Belgrad este mai rau decat in Bucuresti. Traficul este infernal. NU este aglomeratie… Pur si simplu toti participantii la trafic sunt agresivi. Cu exceptia biciclistilor, pe care nu am avut ocazia sa-i vad.
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
De fapt toata ziua am vazut doar 10 biciclisti. Doar 2 erau pe carosabil. Restul, se strecurau cu bicicletele pe trotuar, pe langa pietoni. Si ii inteleg.
Si noi ne gandim cu groaza ca trebuie sa iesim din oras, maine. Iar pe trotuar nu am vrea sa mergem…
Constat aici un total dezinteres al autoritatilor pentru pietoni. Trotuare largi au fost ingustate pentru a face loc parcarilor pentru masini. In fata noastra, o doamna cu un carucior blocheaza intregul trafic pe trotuar, pe toata lungimea lui ! Culmea, in acelasi spatiu, un biciclist incearca sa se strecoare.
Se vede ca oamenii s-au obisnuit cu astfel de situatii. Vad un motociclist care merge pe trotuar, o masina pe trecerea de pietoni, masini si pietoni care trec pe culoarea rosie a semaforului…
In urma cu cateva zile ma intrebam cum de Budapesta, care are un trafic similar cu cel al Bucurestiului (sau al Belgradului), reuseste sa aiba locuri libere de parcare pe strazi, sa asigure spatii pentru piste de biciclisti…
Iar colegii mi-au dat un raspuns simplu:
“Inchipuieste-ti ca miile de biciclisti ar fi in trafic, la volanul unei masini.” Mai departe nu a fost nevoie sa discutam. Aveau dreptate.
Belgradul este prima capitala unde constat ca numarul de biciclisti este mai mic decat in Bucuresti.
Seara am vizitat muzeul Tesla. Pentru cei interesati, cica a fost interesant.
 |
 |
Iar seara ne-am intins la o masa regeasca, la doua sticle de vin si cateva zeci de pahare de vorba.
Este interesant ca am vorbit foarte mult timp iar subiectul principal nu a fost bicicleta.
26 mai ziua 12 (Belgrad – Stara Palanka) – 112km
Se vede ca suntem cu „bateriile pline”. Dar mai avem de pedalat, pana la sfarsitul traseului propus ! Sa vedem ce-o fi si maine…
 |
 |
Vestea buna este ca exista soferi care ne fac loc iar unii chiar ne saluta: claxoneaza si ne fac semne cu mana. Oricum, suntem priviti ca niste extraterestrii. Belgradul nu este obisnuit cu astfel de imagini: 6 biciclisti incarcati cu bagaje mergand cot la cot cu soferii. Intalnim mai multe echipaje de politie. Pe unii ii vad zambind. Nu e un semn rau.
Cu vantul din fata si cu peste 115 km parcursi, dintre care 100 km pe drumuri dificile (off-road), ziua de azi este una dintre cele dificile. Dar, faptul ca pedalam in natura, fara stresul soselelor aglomerate, face ca toata lumea sa se simta bine.
 |
 |
In urmatorul oras ne oprim sa-l asteptam pe Vlad. S-a oprit sa-si descalceasca iarba dintre pinioanele bicicletei. Un batranel ne tot intreaba ceva in limba sarba. Noi doar dam din cap. Raspunsul pare perfect, pentru ca batranul continua. Noi… dam din cap. Iar el… continua. Mai tarziu, Borcan avea sa-mi spuna ca dupa ce am plecat, batranul a inceput sa rada cand ne-a auzit vorbind: “De ce nu spuneti ca sunteti romani ?”
Natura ne rasfata. Cateva familii de vidre inoata intr-o balta mai mare. Ne oprim pentru o sedinta foto. Nu se prea sinchisesc de noi. Mai incolo, o broasca testoasa are si ea parte de o sedinta foto.
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
Ca sa ne strice buna dispozitie, 3 sarbi si un buldozer se straduiesc sa puna la pamant o salcie. Am stat vreo 3 minute, incercand sa surprind momentul caderii salciei. Insa este o salcie mare, rezistenta… Alte 3, mai mici, erau deja la pamant.
Cu fiecare km, peisajul isi recapata salbaticia. Vegetatia e mai luxurianta. Incep sa apar mici balti adiacente drumului nostru. Fiecare astfel de balta este ca o mini-delta. Unele au o apa clara, inconjurate de o iarba de un verde crud, altele sunt acoperite de matasea broastei, altele au nuferi…
 |
 |
Ajungem la Stara Palanka.
Maine, la ora 7 trebuie sa fim pe bac. De data asta, nimeni nu protesteaza. Ar fi cea mai matinala plecare.
Seara avem parte tot de peste. Nimeni nu se plange. Ar fi si absurd ca intr-o zona unde pestele este gatit proaspat, noi sa mancam porc !
 |
 |
27 mai ziua 13 (Stara Palanka – Donji Milanovac) – 103km
Stara Palanka – malul stang al Dunarii. La ora 7 trebuie sa trecem pe malul drept, cu bacul. De aceea, de la ora 5.30 incepem sa strangem bagajele. Gazda ne-a amenintat ca la ora 6 ne va bate in usa pentru a ne chema la micul dejun. Daca pierdem traversarea, urmatorul bac il putem lua doar la ora 10. De aceea toata lumea sta la masa incepand cu ora 6, in asteptarea micului dejun. Pe la 6.30, inca mai asteptam micul dejun. Ne dam seama ca este tarziu. Incepem sa coboram bagajele si sa scoatem bicicletele. Micul dejun apare peste vreo 10 minute. Mai mult inghitim, decat mancam ! Gasim repede bacul. E o barja de care este legat un vas mic. La vantul puternic care rascoleste Dunarea, vasul nu pare sa faca fata traversarii.
 |
 |
 |
 |
Ne facem griji din cauza vantului. Bate cu o forta fantastica. Iar directia este… gresita. O sa avem vant puternic din fata ceea ce presupune ca vom inainta foarte greu.
Este trecut de 7. Apar si ceilalti marinari. Erau exact persoanele care stateau langa noi, la micul dejun. Doar ca ei si-au continuat masa linistiti. Stiau ca n-o sa piarda bacul.
Dupa ce doua canistre de motorina, camuflate in doua pungi de plastic, parasesc bordul vasului, capitanul anunta plecarea. Suntem noi sase cu bicicletele si doua autoturisme.
Deoarece nici la Budapesta si nici la Belgrad nu am reusit sa ne plimbam cu vaporul pe Dunare, consideram aceasta traversare ca pe o plimbare pe apa. Costul: 250 de dinari.
Pe malul celalalt ne pregatim pentru cea mai spectaculoasa parte a traseului: clisura Dunarii.
Pentru prima parte, alegem un traseu care se anunta salbatic dar putin mai lung si cu drumuri grele.
Cat timp unii curata lantul, altii pornesc in cautarea traseului. Se pare ca aceasta localitate are doar 3 drumuri. Unul e blocat iar celelalte ajung in Zatonje. Dupa ce am ales drumul de pe malul apei, singurul blocat, mai ramaneau in calcul doar doua drumuri. Facem ce facem si reusim sa ne ratacim unii de altii. Regruparea dureaza pana aproape de ora 8.30 !
Traseul se anunta spectaculos. In stanga, Dunarea. In dreapta, stanca. In jur, vegetatie bogata.
Mergem pe sub bolta copacilor, pe urmele drumului. Crengile ma plesnesc peste fata, urzicile ma ating la picioare iar nisipul si pietrele de pe drum ma fac uneori sa derapez spre stanga. Ce frumos ! Cu totii suntem incantati. Logic, n-am prea avea motive. Ce poate fi frumos cand trebuie sa-ti lipesti barbia de ghidon ca sa nu te plesneasca o creanga peste fata ? Sau cum sa-ti placa sa ti se afunde rotile in nisipul fin, stiind ca tot praful se ridica pe lant ?
Dar cu totii suntem irationali. Ne place la nebunie sa auzim cum suiera vantul pe la urechi, sa ne ferim in ultimul moment de crengile indoite de colegul din fata, sa incercam senzatiile de a pedala prin nisipul care ori te incetineste, ori te doboara. Si toate astea la doar 30 de cm de rapa !
La iesirea din padure, o bucata de drum nisipos ne taie avantul tuturor, pe rand. Vantul a adus pe drum tot praful pe care l-a putut culege de pe malul nisipos al Dunarii. A adus bob cu bob si a format mici dune de nisip care fac imposibila inaintarea noastra pe biciclete. Sunt usor avantajati cei cu anvelope late. Ceilalti, cu semislickuri, pregatiti de asfalt, privesc neputinciosi cum roata se afunda in nisipul fin.
 |
 |
 |
 |
In varful unui deal, vantul a creat o mica duna. Un bun prilej pentru o sedinta foto. Suntem incantati de ce vedem.
Scrasnind din lanturi, ne continuam drumul pe asfalt. Ajunsi in camp, incepem sa simtim puterea vantului.
S-au dus vremurile cu viteze de peste 20 km/h ! Ne taram cu 10-14 km/h. Pe malul romanesc al Dunarii, vantul ridica tone de praf, probabil de la o cariera. Apa, impinsa de vantul puternic, face spume si se loveste de mal, exact ca la mare.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Nu este o zi usoara de pedalat. Peisajele insa ne incanta.
Ajungem franti de oboseala la cetatea de la Golubac. Uitam de tot in fata imaginilor ! Tuneluri, stanci, izvoare, locuri de popas… Admiram totul.
Insa ne dam seama ca stam foarte prost cu timpul. Vantul ne-a tinut mult in loc.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
In timpul mesei constatam ca vantul a inceput sa scada. Si chiar a scazut, daca avem puterea ca dupa masa sa mergem cu 25-30 km/h !
La Lepemski Vir, parasim drumul principal si vrem sa mergem la o constructie grandioasa ce se vede de departe. Aflam ca este un sit arheologic care va deveni muzeu. Deschiderea oficiala va avea loc la sfarsitul lunii iunie, dar cei de acolo ne permit sa intram. Suntem primii vizitatori ai muzeului Lepemski Vir ! De acolo, drumul nu revine in sosea, dar suntem incantati de noi surprize. Prima e reprezentata de un punct de belvedere asupra Dunarii si a malului romanesc. Apoi urmeaza o coborare spectaculoasa, pe sub un viaduct. Ramanem cu gura cascata cand traseul da un mic ocol si ne duce pe langa un izvor de munte. Urmeaza o urcare dificila… dar coborarea, lunga de vreo 3-4 km, ne face sa uitam de toate durerile.
Si astazi am reusit sa strabatem peste 100 km. A fost o zi placuta si plina de surprize. Ne-am bucurat de fiecare urcare si am apreciat fiecare coborare. Le-am apreciat intr-un mod in care doar cineva care a transpirat pe fiecare metru de urcare, poate intelege.
 |
 |
Gasim o cazare ieftina iar dupa ce ne spalam mergem la masa. Este ultima cina din acest tur. Maine la pranz ar trebui sa ajungem in gara, in Romania.
28 mai ziua 14 (Donji Milanovac – Turnu Severin) – 66km
(Finalul calatoriei nu l-am notat in jurnal. Atasez fotografiile.)
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
– aici poti sa citesti – Eurovelo 6 – Traseul european al biciclistilor – prima parte
– aici poti sa citesti – Eurovelo 6 – Dunarea, de la Viena la Turnu severin – de Vlad G.
– aici poti sa citesti – Eurovelo 6 – Dunarea, de la izvoare la Viena – de Vlad G.
– aici poti sa citesti – Traseul european care (nu) trece prin Romania: Eurovelo 6
Marian I.
——————————–
Daca locuiesti in Bucuresti si vrei sa militezi pentru drepturile biciclistilor si cele ale pietonilor izgoniti de pe trotuare, te poti inscrie in grupul Facebook.
Daca nu locuiesti in Bucuresti dar vrei sa sustii demersurile biciclistilor si pietonilor bucuresteni, te poti inscrie pe pagina Facebook.
Indiferent de localitatea in care traiesti, daca sustii munca noastra, te poti inscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu dureaza mai mult de un minut !
Despre realizarile asociatiei noastre sau ale partenerilor nostri poti afla daca te inscrii pe pagina Facebook a OPTAR.
———————————
