Analiza pistelor
de biciclete din Bucuresti

Prezentare sustinuta de OPTAR in fata Comisiei Tehnice de Circulatie din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti ( 22.09.2011)

Art. 96. – (1) Participanţii la trafic sunt obligaţi să anunţe administratorul drumului public ori cea mai apropiată unitate de poliţie atunci când au cunoştinţă despre existenţa pe drum a unui obstacol sau a oricărei alte situaţii periculoase pentru fluenţa şi siguranţa circulaţiei.

Prin acest articol de lege, se presupune ca dupa ce una dintre cele doua institutii au fost anuntate, acestea vor lua masurile urgente pentru inlaturarea acestor situatii periculoase.

Tocmai de aceea Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania (OPTAR) a sesizat Brigazii Rutiere Bucuresti pericolul pe care il constituie folosirea pistelor de biciclete din Bucuresti de catre participantii la trafic.

Dupa urmarirea filmarilor, comparand prevederile legii cu ceea ce am gasit pe teren, analizand avizele Politiei, concluzia OPTAR este una singura:

– pistele pentru biciclete sunt nefunctionale, motivatiile fiind diverse, de la pista la pista, de la fragment de pista la fragment de pista.

Viata participantilor la trafic este in pericol.
Pentru a putea intelege … revenim la lege:

Art. 96. – (1) Participanţii la trafic sunt obligaţi să anunţe administratorul drumului public ori cea mai apropiată unitate de poliţie atunci când au cunoştinţă despre existenţa pe drum a unui obstacol sau a oricărei alte situaţii periculoase pentru fluenţa şi siguranţa circulaţiei.

Legiuitorul stabileste astfel importanta „fluentei si sigurantei circulatiei”. Dealtfel, dipozitiile Codului Rutier „au ca scop asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private, cat si a mediului.”

Pentru a rezolva o problema, prima data trebuiesc identificate principalele date:
In luna mai, Administatia Strazilor Bucuresti, avea in administrare 10 piste. Acestea au o lungime de aproximativ 44.65 km dintre care 32,76 km cu o banda si un singur sens de circulatie si 11.89 km cu dublu sens de circulatie. In procente, cifrele ar arata astfel:
– 26,63 % – piste duble, cu circulatie in ambele sensuri
– 73,37 % – piste cu o banda si un singur sens de circulatie

Prin parcurgerea pistelor, din primul moment este clar faptul ca se incalca cel mai elementar principiu al fluiditatii traficului: manevrele de depasire sunt imposibile, daca vrei sa respecti legea. Asa cum sunt materializate, indiferent a cui este vina (a proiectantului, a executantului, a Politiei care a avizat lucrarile sau a administratorului de drum care a receptionat lucrarile), pistele nu sunt utilizabile.
In avizele Politiei, se prevede ca:
– Pistele vor fi realizate conform prevederilor STAS 10144/2 – 1991“ Strazi. Trotuare, alei de pietoni si piste de ciclisti. Prescriptii de proiectare ”
– Pistele pentru biciclisti se vor materializa exclusiv pe trotuare si vor avea latimea de 1,00 metri pentru un sens si 2,00 metri pentru dublu sens, asigurandu-se un spatiu de circulatie pentru pietoni in latime de min. 1,50 metri; (nota OPTAR : latimea spatiului de circulatie difera de la aviz la aviz)
– In zonele de traversare se va cobori bordura trotuarelor la 5,00 cm. fata de nivelul partii carosabile;
– Pistele vor fi separate de restul trotuarului cu stalpisori ornamentali

 

Nu vom insista prea mult pe prevederile STAS 10144/2 – 1991, deoarece acestea sunt de obicei o recomandare. Nu stim daca invocarea in aviz ar fi trebuit sa devina o obligatie pentru proiectanti si pentru executanti, dar chiar si asa STAS 10144/2 – 1991 prevede:

5.1 Pistele de ciclisti in localitati sint situate in afara gabaritelor de libera trecere a vehiculelor si a pietonilor si sunt separate de partea carosabila si respectiv de trotuare conform prevederilor STAS 10144/1-90.

La punctul 5.4 se spune: Latimea minima a pistelor de ciclisti trebuie sa fie de 1.00 m pentru o banda si un sens de circulatie, 1,50 pentru doua benzi si un sens de circulatie si 2.00 m pentru doua benzi in ambele sensuri.
Mai jos, la 5.8 se precizeaza ca: Spatiul minim de siguranta de la marginea pistei de ciclisti la constructii sau alte cai de circulatie invecinate, este de:
0.50 m pina la constructiile laterale;
1.50 m pina la alte cai de circulatie paralele, altele decat trotuarele si aleile de pietoni.

Pentru ca la punctul 5.1 s-a invocat STAS 10144/1-90, l-am citit si pe acesta

La punctul 2.3.3 se arata ca latimea pistei de ciclisti este de 1.00 m pentru o banda si un sens de circulatie, si de 2.00 m pentru doua benzi si doua sensuri de circulatie. Amplasarea pistei de ciclisti se face pe o singura parte a strazii intre partea carosabila si trotuar fiind separata de partea carosabila printr-un spatiu de min 2.00 cand pista de ciclisti are latimea de 2.00 m si min 1.50 m cand pista are latimea de 1.00 m, sau cand nu se dispune necesar, printr-o bordura denivelata tesita, vopsita negru-galben sau printr-o linie continua.

Constatam ca STAS 10144/2 – 1991, invocat in avizul Brigazii Rutiere, latimea minima a pistelor de ciclisti trebuie sa fie de 1.00 m pentru o banda si un sens de circulatie, 1,50 pentru doua benzi pe acelasi sens de circulatie.
La Sibiu, autoritatile responsabile au ales latimea minima de 1 metru pe carosabil. In acest caz, fluididatea participantilor la trafic (biciclete si mopede) este asigurata de faptul ca pista se afla pe carosabil, locul unde accesul bicicletelor si al mopedelor este permis.

In Bucuresti, s-a ales tot latimea minima de un metru, insa materializarea pistelor s-a facut pe trotuare.

Or, in aceste conditii, avand in vedere latimea maxima a bicicletelor si mopedelor, depasirea, este imposibila. Practic, participantii sunt obligati ori sa incalce legea, ori sa forteze manevra de depasire, punand in pericol, atat viata lor, cat si a participantilor la trafic din zona respectiva.

Avand in vedere urmatoarele prevederi legale :
– daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata circulatiei bicicletelor, acestea, precum si mopedele vor fi conduse numai pe pista respectiva;
– Se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede: să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
precum si faptul ca latimea actualelor piste cu o banda si un singur sens de circulatie are doar 1.00 m latime, insuficienta pentru a asigura un trafic fluid, punandu-se astfel in pericol viata sau/si integritatea participantilor la trafic, va solicitam sa luati de urgenta masurile de protejare a participantilor la trafic prin desfiintarea sectoarelor de drum invocate. In aceasta situatie sunt urmatoarele sectoare de drum:

Pista pentru biciclete nr 1: P-ţa Constituţiei – P-ţa Muncii
Bd. Libertăţii – P-ta Constituţiei – Bd. Unirii – P-ta Alba Iulia – Bd. Decebal
0.95 km pista cu o banda pe un sens de circulatie

Pista pentru biciclete nr 2: P-ţa Unirii – P-ţa Sudului
Bd. Cantemir – Bd. Tineretului – Calea Văcăreşti (lipseste Calea Vacaresti)
1.6 km pista cu o banda pe un sens de circulatie

 

 

Pista pentru biciclete nr 3: Bd. C-tin Prezan – Bd. Aviatorilor
Bd. C-tin Prezan – Bd. Aviatorilor
1.4 km pista cu o banda pe un sens de circulatie

Pista pentru biciclete nr 4: Parcul Herăstrău – P-ţa Victoriei
P-ţa Presei Libere – Bd Kiseleff – Bd Lascăr Catargiu – P-ţa Romană (pista de la romana, e pe sensul opus, pt 450 m)
7.24 km pista cu o banda pe un sens de circulatie

 

 

Pista pentru biciclete nr 5: P-ţa Muncii – P-ţa I.O.R.
Bd. Basarabia – Bd. Nicolae Grigorescu (alt traseu)
0.4 km pista cu o banda pe un sens de circulatie

Pista pentru biciclete nr 6: Politehnica – Splaiul Independenţei
Bd. Iuliu Maniu – Cotroceni (lipseste sensul spre Splai, langa Palatul Cotroceni)
4.43 km – pista cu o banda pe un sens de circulatie

 

 

Pista pentru biciclete nr 7: P-ţa Operei – Universitate
Splaiul Independenţei – P-ţa Kogălniceanu – Bd. Regina Elisabeta
3.65 km – pista cu o banda pe un sens de circulatie

Pista pentru biciclete nr 8: P-ţa Operei – P-ţa Unirii
Splaiul Independenţei
4.22 km – pista cu o banda pe un sens de circulatie
Pista pentru biciclete nr 9: I.O.R.
Câmpia Libertăţii – Bd Baba Novac – Str C-tin Brâncuşi – Bd Liviu Rebreanu – Bd Nicolae Grigorescu
2.85 km – pista cu o banda pe un sens de circulatie

 

 
Pista pentru biciclete nr 10: Parc Titan
Bd Liviu Rebreanu – Bd Nicolae Grigorescu – Bd Camil Ressu
6.02 km – pista cu o banda pe un sens de circulatie

 

 

 

 

Chiar si in conditiile in care a fost aleasa latimea minima, materializarea pe trotuare a pistelor cu o singura banda pentru un sens, s-a facut in detrimentul cetatenilor si fara consideratie fata de investitiile facute din banii publici. Iata cateva exemple:

Aici puteti vedea mai multe fotografii si documente.

Revenind la restul de fragmente de piste, acestea, avand dublu sens, se presupune ca ar exista posibilitatea efectuarii manevrei de depasire. Totusi, exista foarte multe situatiile cand si acestea au fost executate prin incalcarea atat a avizelor, cat si a prevederilor legale.
Respectivele piste, materializate pe trotuare, restrâng spaţiul de circulaţie al pietonilor. Avizarea pistelor de biciclete (pe trotuare) trebuie să ţină cont si de asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a traficului pietonilor pe sectoarele de drum respective. Or, în acest moment, pe aceste sectoare de drum întâlnim PERMANENT obstacole care OBLIGĂ pietonii să se deplaseze pe pistele de biciclete, punându-i în situaţia de a interacţiona cu bicicletele şi mopedele aflate în viteză pe piste.

Iata cele mai jenante exemple:

Pista pentru biciclete nr 1: P-ţa Constituţiei – P-ţa Muncii
Bd. Libertăţii – P-ta Constituţiei – Bd. Unirii – P-ta Alba Iulia – Bd. Decebal
5.13 km pista cu dublu sens

Pista pentru biciclete nr 2: P-ţa Unirii – P-ţa Sudului
Bd. Cantemir – Bd. Tineretului – Calea Văcăreşti (lipseste Calea Vacaresti)
2.05 km pista cu dublu sens

Pista pentru biciclete nr 3: Bd. C-tin Prezan – Bd. Aviatorilor
Bd. C-tin Prezan – Bd. Aviatorilor
1.06 km pista cu dublu sens
Pista pentru biciclete nr 4: Parcul Herăstrău – P-ţa Victoriei
P-ţa Presei Libere – Bd Kiseleff – Bd Lascăr Catargiu – P-ţa Romană
0.45 km pista cu dublu sens

Pista pentru biciclete nr 5: P-ţa Muncii – P-ţa I.O.R.
Bd. Basarabia – Bd. Nicolae Grigorescu (alt traseu)
1.6 km pista cu dublu sens

Pista pentru biciclete nr 10: Parc Titan
Bd Liviu Rebreanu – Bd Nicolae Grigorescu – Bd Camil Ressu
1.6 km pista cu dublu sens

Pentru a sublinia gravitatea interactiunii dintre pietoni si utilizatorii de mopede, care sunt obligati sa circule pe pistele pentru biciclete, trebuie urmarit articolul de lege prin care se precizeaza ca, pe timpul deplasarii pe drumurile publice, conducatorii motocicletelor, mopedelor si persoanele transportate pe acestea au obligatia sa poarte casca de protectie omologata.

Prin aceasta prevedere, legea recunoaste ca accidentele provocate de astfel de vehicule sunt de o gravitate care necesita masuri de protectie speciale (casca omologata). Prin comparatie, pietonii, care sunt impinsi sa incalce legea si sa circule pe pistele de biciclete, sunt expusi in fata mopedelor, fara insa a avea mijloace de protectie similare. Practic, materializarea pistelor prin blocarea accesului pietonilor, este un fapt care pune in pericol evident viata si/sau integritatea participantilor la trafic.

Situatii similare gasim si in cazurile in care traficul pietonilor este „stanjenit”, prin neasigurarea unui spatiu suficient pentru deplasarea pietonilor sau a persoanelor asimilate pietonilor (persoane cu carucioare pentru copii sau carucioare pentru persoane cu handicap, batrani cu carucioare de piata, etc)

Avand in vedere urmatoarele prevederi legale :
– daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata circulatiei bicicletelor, acestea, precum si mopedele vor fi conduse numai pe pista respectiva;
– Se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede: să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
precum si faptul ca pietonii sunt fortati sa circule pe pistele pentru biciclete, punandu-se astfel in pericol viata sau/si integritatea participantilor la trafic, va solicitam sa luati de urgenta masurile de protejare a participantilor la trafic prin desfiintarea sectoarelor de drum invocate si transformarea celor 10 piste pentru biciclete in 10 trasee pe trotuare (acolo unde trotuarul are peste 4 latime !), cu acces comun pentru pietoni si biciclisti. In acest fel, pe respectivele trasee, se va institui interdictia mopedelor de a circula pe trotuare, dispare obligativitatea biciclistilor de a circula pe trotuare, dar se mentine posibilitatea pentru acestia din urma de a rula pe trotuare, cu obligativitatea biciclistilor de a proteja pietonii.
Aceasta masura este una in sprijinul tuturor participantilor la trafic, astfel ca suntem convinsi ca si dumneavoastra veti considera masura ca fiind una necesara.

Totodata, avand in vedere ca in acest moment exista alte zeci de trotuare pe care se lucreaza la materializarea de piste avand la baza aceleasi principii gresite, va solicitam sa dispuneti intreruperea oricaror lucrari pana la reverificarea proiectelor si reavizarea lor. Totodata va rugam sa luati masurile necesare pentru a impune administratorului pistelor pentru biciclete de a se implica in toate etapele de executie.
Reamintim ca administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia. Pana acum, Administratia Strazilor Bucuresti s-a dovedit un administrator cu grave carente de indeplinire a fisei postului, lucru dovedit de usurinta cu care a receptionat pistele de biciclete neconforme nici cu legislatia, nici cu avizele, nici cu proiectele. Este evident ca Administratia Strazilor nu-si cunoaste indatoririle, OPTAR avand prilejul sa constate acest lucru in luna mai, cand administratorul pistelor nu a fost capabil sa ne comunice o serie de informatii pe care noi le-am cerut despre starea pistelor.

Deoarece in demersurile noastre am avut prilejul sa auzim tot felul de opinii „ciudate”, dorim sa prezentam si alte erori ale actualelor piste, erori care trebuie evitate in proiectarea si executarea viitoarelor piste:
1. Pistele pentru biciclete, daca se materializeaza pe trotuare, trebuie sa fie continue. In acest moment, exista situatii cand biciclistii si utilizatorii de mopede constata ca pistele se termina brusc, acestia fiind invitati sa devina pietoni. Acest lucru este contrar dispozitiilor generale ale Codului Rutier. Continuitatea pistelor se asigura prin crearea conditiilor necesare biciclistilor sau utilizatorilor de mopede de a reintra in siguranta in trafic, pe carosabil, in momentul in care pistele pentru biciclete se termina.

2. Accesul biciclistilor si al utilizatorilor de mopede pe pistele pentru biciclete aflate pe trotuare trebuie sa fie facil. Avand in vedere ca acestia vin de pe carosabil, pe unde circula legal, atat intrarea pe piste cat si parasirea lor trebuie sa fie facila. In acest moment, exista o situatie in care accesul spre piste este blocat, chiar daca legea te obliga sa folosesti pistele.

O alta situatie periculoasa la actualele piste il reprezinta abordarea bordurilor. Chiar daca prin actualele avize se prevede ca in zonele de traversare se va cobori bordura trotuarelor la 5,00 cm fata de nivelul partii carosabile, consideram ca aceasta valoare este mare, in raport cu latimea anvelopelor bicicletelor de sosea (de la 18 mm latime, conform documentului din anexa). In plus, abordarea in unghi ascutit a bordurilor, face sa derapeze chiar si anvelopele mai late. Un astfel de exemplu, mai jos :

Dar pentru ca aceasta comisie (Comisia Tehnica de Circulatie din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti) are atributii mult mai ample decat cele legate de pistele de biciclete, recomandam sa impuneti ca toate lucrarile viitoare (reparatii, refaceri, lucrari noi) executate la trotuarele din Bucuresti, sa aiba bordurile coborate la nivelul carosabilului, pentru a facilita accesul persoanelor cu handicap aflate in carucioare, al personelor cu carucioare de piata sau a persoanelor insotite de carucioare pentru copii.

3. Lucrarile la pistele de biciclete sa dureze o perioada scurta de timp. In acest moment, exista lucrari care dureaza de peste un an de zile, existand bucati mici de piste aflate la distanta intre ele. Astfel, participantii la trafic sunt indusi in eroare, nestiind daca aceste lucrari au fost finalizate sau nu.

4. Obligativitatea firmelor care executa lucrari la covorul asfaltic sa refaca marcajele rutiere distruse in maxim 48 de ore de la finalizarea lucrarii, daca acelea existau inainte de inceperea lucrarilor. Exista foarte multe situatii cand traversarile peste carosabil nu au fost refacute.

In opinia OPTAR, in Bucuresti materializarea pistelor pe trotuare a adus foarte mult rau posibilitatii de a creste numarul celor care folosesc frecvent bicicleta, cu consecintele daunatoare asupra traficului, a poluarii si a sanatatii cetatenilor. O alta consecinta grava a modului in care au fost gandite si materializate aceste piste se observa in randul soferilor, carora le-a fost indusa ideea ca materializarea pistelor pe trotuare este o obligatie a Codului Rutier. In fapt, acest lucru aduce prejudicii grave biciclistilor care se confrunta cu agresivitatea soferilor bucuresteni, care trimit biciclistii pe trotuare.
De aceea, este de datoria dvs de a lua masuri urgente de a reda biciclistilor statutul de participanti la trafic cu drepturi depline. Incurajarea transportului alternativ este o masura demult intreprinsa de majoritatea statelor europene, cu un impact benefic major asupra calitatii vietii. In aceste conditii, Bucurestiul trebuie sa puna la dispozitia cetatenilor lui o infrastructura viabila care sa asigure un climat de securitate pentru aceasta categorie de participanti la trafic.

In acest sens OPTAR are doua propuneri, care, daca vor fi adoptate urgent, vor demonstra ca starea actuala a infrastructurii pentru biciclisti este doar o greseala regretabila :
1. Pana cand autoritatile din Bucuresti vor avea curajul sa ia masuri potrivite de incurajare a acestui mijloc de transport (bicicleta), in detrimentul autovehiculelor, asa cum se intampla la Sibiu, exista posibilitatea de fluidizarea traficului biciclistilor in zona intersectiilor prin facilitarea accesului biciclistilor si a mopedelor. Astfel, OPTAR propune ca in zona intersectiilor sa fie trasate piste de 75-100 m inainte de semafor si pana dincolo de intersectii. In cazul drumurilor cu doua benzi, sunt suficienti 50 de metri de pista. Astfel, soferii se vor (re)obisnui cu biciclistii si vor intelege avantajele unui astfel de mijloc de transport

(Fragment din avizul Politiei din Sibiu)

2. Deoarece cei mai multi biciclisti se plang de agresivitatea soferilor RATB, dar si de taximetristi, sunt necesare măsuri de informare si constientizare a acestor participanti la trafic cu privire la drepturile si obligatiile participantilor la trafic.
Incurajarea transportului alternativ este o masura obligatorie pentru o capitala europeana. Pentru a alege aceasta modalitate de transport, bucurestrenilor trebuie sa li se puna la dispozitie o infrastructura functionala si care sa fie in acord cu normele de protectie a integritatii corporale, pentru ei si ceilalti participanti la trafic. Suntem convinsi de buna dumneavoastra credinta si speram intr-o colaborare pentru corijarea tuturor neregulilor semnalate.

UPDATE martie 2015 – Raportul infrastructurii pentru biciclete

Marian Ivan
membru fondator al OPTAR

 


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR