Eurovelo 6 – traseul european
al bicicliştilor (I)

In 2011 am pedalat peste 1100 de km pe traseul Eurovelo. In acest articol reunesc notitele din jurnalul on-line completat in acele zile.

14 mai, Bucuresti

Planuita de mai mult timp, tura pe biciclete de la Viena spre Romania a inceput din Gara de Nord, Bucuresti.

Cei 6 calatori am inceput sa ne strangem unul cate unul. Cu 30 de minute inainte de plecarea trenului, Marilena (Mari), Mihai, George (Borcan), Vlad, Daniel (Gigix) si eu ne pregatim pentru poza de grup.

     
     
     

 

Sosirea trenului ar trebui sa ne raspunda la prima dintre intrebarile noatre din momentul in care am planuit deplasarea cu trenul: oare vor incapea bicicletele noastre in vagonul de dormit ? Solutia a oferit-o George, care cu o simpla coarda elastica, si-a “atarnat” bicicleta in cuier. Imediat am adoptat cu totii aceasta solutie.

Calatoria cu trenul a inceput la ora stabilita. Dar, cu toate ca stiam ca sosirea la Viena este programata a doua zi, la ora 9.00, nerabdarea isi spune cuvantul… 

“Suntem abia la Brasov ?” 

“Abia la Medias ?” 

Dar nu avem timp sa fim prea atenti la drum. Radem, facem planuri, povestim… Iar, de cele mai multe ori, subiectul principal este bicicleta.

O surpriza mare vine de la Mari, care ne spune ca este prima data cand calatoreste cu trenul ! (Mai tarziu, mama sa avea sa-i spuna ca i s-a mai intamplat o data, cand era mai mica).

Spre seara, cand oboseala pregatirilor isi spune cuvantul, insotitorul de vagon vine sa ne “prelucreze”. Ne povesteste despre un potential pericol al hotilor albanezi care actioneaza in tren inainte si dupa Budapesta (doua benzi diferite). Ne sfatuieste sa incuiem cabinele cu incuietorile speciale. Acestea nu pot fi deschise din afara cabinei. In final, ne spune ca hotii nu sunt violenti dar ca au un tupeu fantastic. Glumind pe aceasta tema, mergem la cabine incercand sa ne odihnim pana la trecerea frontierei. 

La Curtici, politistul de frontiera pare ca se pricepe la biciclete. Este foarte curios daca printre biciclete este vreun MTB din carbon. Are posibilitatea sa vada una; Vlad are o astfel de bicicleta. La granita ungara, actele ne sunt controlate de o domnisoara draguta. Apoi, cu totii picam intr-un somn adanc. Desigur, cu cabinele incuiate. Dimineata, dupa ce trecem de Budapesta, eu si Gigix luam micul dejun in cabina. Descuiasem cabina si ramanem surprinsi sa vedem cum cineva intredeschide usor usa. La vederea nostra, usa cabinei se inchide usor. Am aflat mai tarziu ca si celelalte cabine au fost vizitate. Dar nu am auzit sa fi fost vreun furt in vagonul nostru.

15 mai – ziua 01 (Viena)

Pe la ora 8, Gigix primeste telefon de la Andra, o prietena stabilita in Viena, care il anunta ca trenul nostru va avea intarziere. Noi suntem obisnuiti cu astfel de evenimente, dar suntem surprinsi de durata intarzierii: 14 minute. In Romania, intarzierile sunt in multiplu de 5…

La 9 si 14 minute suntem in Gara de vest, Viena, unde o cunoastem pe Andra. Ploua. Pornim spre locul de cazare, urmand sa ne intalnim din nou cu Andra, care s-a oferit sa ne fie ghid.

     
     
     

 

Spre locul de intalnire suntem uimiti de infrastructura dedicata biciclistilor. Pistele sunt generose si eficiente. Peste tot in jur sunt biciclete. Iar soferii si pietonii sunt respectuosi cu biciclistii. Nu suntem obisnuiti cu o asemenea atitudine. Chiar daca ploua, nu simtim asta. Ne invartim in zig-zag prin Viena. Facem poze, filmam…

Andra ne-a facut rezervare la un restaurant japonez, unde urma sa mancam sushi. Varietatea de gusturi si posibilitatea de a te servi direct de pe o banda rulanta, alegand pe loc ce vrei sa mananci, ne entuziasmeaza.

     
     
     

 

Seara, ne mai invartim prin Viena si facem cateva fotografii de noapte.

 

16 mai – ziua 02 (Viena – Bratislava – Vojka) – 117km

Plecam din Viena la ora 8.00. De fapt, pedalam spre iesirea din Viena, in cautarea traseului pentru biciclete Eurovelo 6. Ne incurcam de cateva ori, dar reusim.

     
     
     

 

Toti, cu exceptia lui Vlad, care a mai strabatut o portiune din Eurovelo 6, suntem impresionati. Calitatea pistei, dimensiunile, marcajele, facilitatile oferite biciclistilor, ne lasa cu gura cascata. Deja, dupa ziua de ieri, ne-am obisnuit cu sutele de biciclisti, alergatori sau rolleri pe care ii intalnim.

     
     
     

 

La fiecare intersectie putem afla care sunt locurile de cazare din zona, restaurantele, distantele, obiectivele turistice din zona. Aici, totul este bine gandit iar asta te face sa te simti bine.

Parcurgem rapid distantele. Observam cat de important este sa pedalezi fara griji: traficul auto nu are ce cauta aici. Aici doar pedalezi si admiri natura. Intalnim si alte grupuri de biciclisti. Pe turisti ii identifici repede: au genti mari atasate de biciclete.

Luam masa pe camp, pe o iarba cosita de cateva zile.

     
     
     
     
     

 

La Bratislava, vizitam orasul vechi.

     
     
     

 

Dar surpriza zilei, o reprezinta traseul Eurovelo 6 aflat in zona metropolitana a orasului. Aici, exista o pista dedicata rollerilor. Iar la cativa zeci de metri, in paralel, o sosea (?!?!) este dedicata ciclistilor. Peste 10 km mergem pe acesta sosea alaturi de sute de ciclisti sau rolleri. Oamenii profita din plin de aceasta facilitate: fac miscare in aer curat, fara a fi in pericol. Profitam si noi de prezenta unui lac cu o plaja si facem baie intr-o apa racoroasa.

La sfarsitul zilei, Mari ne anunta ca este prima data in viata ei cand a pedalat mai mult de 100 km intr-o zi. Cu cei peste 117 km parcursi, am reusit sa ducem la capat traseul stabilit pentru aceasta zi. Dar, cel mai important este ca ne simtim bine, ca ne distram. Iar distractia a continuat seara, in singurul restaurant din localitate. Satisfactiile de peste zi si umorul intrelocutorilor ne-a facut sa ne stergem lacrimile de ras.

Iar maine ne propunem o zi si mai placuta.

17 mai – ziua 03  (Vojka – Komarno – Sturovo) – 123 km

Plecam din Vojka la ora 8 si 15. Dupa ce ieri Mari ne anuntase ca nu stia ca poate atinge 30 km/h pe bicicleta, astazi, timp de cateva minute tinem constant un ritm de 31 km/h. Ne ajuta vantul si faptul ca traseul este in coborare usoara.

La baraj luam micul dejun. Acolo ne ajunge din urma Jimmy. L-am cunoscut ieri, la vreo 20 de km de Bratislava. Ne-a spus ca a plecat din Anglia si intentioneaza sa ajunga la Istambul pe bicicleta. Se remarca prin multitudinea de bagaje care ii incarca bicicleta. Sustine ca sunt vreo 65 de kg, cu tot cu bicicleta. Pentru ca vrea sa viziteze Transilvania, ne intreaba despre Romania, despre ursi si lupi. Nu stia despre haitele de caini din Romania. Nici n-ar putea intelege; pana acum n-am vazut niciun caine care sa nu fie in lesa stapanului. Ii explicam ca nu o sa aiba probleme cu lupii.

     
     
     

 

Ne continuam drumul pe langa Dunare. Intalnim pentru prima data o masina care merge pe traseul dedicat biciclistilor. Facem comparatia dintre traseul austriac si cel slovac. In Austria, totul era perfect. Calitatea pistei, semnalizarea traseului… Aici deja incepe sa se schimbe calitatea marcajelor. Par mai vechi. Unele sunt rupte. Dar sunt eficiente: nu sunt puse decat la schimbarile de directie.

     
     
     
     
     

 

In Austria la fiecare intersectie gaseai un indicator, astfel incat cei care ar fi venit de pe drumuri secundare sa poata intra fara ezitare pe Eurovelo 6. Aici, in Slovacia, pentru prima data orbecaim cateva zeci de minute in cautarea traseului. La o schimbare de directie a lipsit un indicator. Un localnic ne vede si-si da seama ce cautam. Ne trimite cu 50 de metri mai in fata. Jimmy si Will ne urmeaza. Nici ei nu reusisera sa gaseasca traseul.

Will este un cicloturist australian care doreste sa faca tot traseul EuroVelo 6 (aproximativ 4000 km). Deja a parcurs jumatate.

Hartile lui Vlad sunt marcate perfect. Se vede ca au fost gandite si documentate de niste biciclisti. Fiecare portiune de traseu este marcata cu culori diferite, in functie de starea traseului. Acum am intrat pe un traseu marcat ca fiind dificil. Si, intradevar, este dificil. Pietrisul nu a fost tasat iar rotile se afunda usor in el. Bicicletele trepideaza puternic iar inaintarea este dificila. Dupa 6 km hotaram sa apelam la varianta de ocolire. Aceasta este marcata cu o linie intrerupta, rosie. Adica, drum auto cu trafic intens. Il preferam cu totii, dupa ce incheieturile mainilor se resimt. Jimmy si Will continua drumul pe dig.

Ajunsi la sosea avem o surpriza placuta. Pe marginea drumului exista o banda de vreo 1,5 m pe care putem merge fara se deranjam traficul. Iar noi ne simtim in siguranta. Nu pare a fi banda de urgenta, fiind prea ingusta dar nici nu gasim vreun indicator care sa ne indice ca este o pista de biciclete.

     
     
     

 

Parcurgem kilometrii fara vreun istoric. Peisajele nu sunt spectaculoase.

Dupa vreo 110 km se simte ca suntem obositi. O baie in Dunare pare un bun motiv de odihna. Apa nu este calda, dar am intrat sa ma racoresc.

Revenim pe sosea. Ne hotaram sa ne cazam in Slovacia, in Sturovo, urmand ca de maine sa intram in Ungaria prin Esztergom.

Astazi a fost o zi calduroasa. Iar cei peste 129 de km parcursi ne-au epuizat. Cel mai mult se resimte Borcan. Gasim o cazare ieftina si buna. Dar nu mai suntem asa veseli ca ieri. Problemele de sanatate ale lui Borcan ne ingrijoreaza, mai ales ca el pare destul de speriat. Hotaram ca maine sa plecam mai tarziu.

Spre miezul noptii, Borcan si-a revenit. Ne-am mai relaxat, acum.

18 mai – ziua 04  (Sturovo – Esztergom – Budapesta) – 81km

Dupa o plecare intarziata, pe la 10 si 15 ne indreptam spre podul care leaga Slovacia de Ungaria. Ne oprim in localitatea vecina, Esztergom. 

Vizitam bazilica. Este impresionanta. Ne reintalnim cu Jimmy si cu Will, care deja o vizitasera.

     
     
     
     
     

 

Primii kilometri de pista din Ungaria ne binedispun. Salcamii sunt infloriti si mireasma ne inconjoara. Pedalam pe la umbra. Insa, din cand in cand, traseul dispare si revenim pe sosea. Apar si primele urcari usoare. Este evident ca suntem obositi. Foarte obositi. Chiar si in coborare nu atingem viteze impresionante.

Intalnim pentru prima data portiuni de sosea foarte aglomerata, unde circulam cot la cot cu masinile. Cei mai multi dintre soferi ne ocolesc la mare distanta.

Semnalizarea traseului Eurovelo 6 este si aici discreta. Trebuie sa fim atenti la fiecare schimbare de pe piste pe sosea. Drumul nu are schimbari de directie, dar incercam sa profitam de fiecare metru de pista, in incercarea de a merge cat mai putin printre masini. Aceste schimbari ne obosesc. Lumea e putin tensionata. Viteza de deplasare a scazut mult.

     
     
     

 

Apropierea de Budapesta ne da putere. Totusi, o plaja ne imbie la odihna. Identificam sursa unor picaturi de apa care cade din copaci. Niste insecte mici produc o spuma lichida care apoi cade ca o ploaie din copacii respectivi. Organizam o sesiune foto. Langa noi apare un ciclist cu o portavoce clasica. Este antrenorul echipei de canotaj care se antreneaza in fata noastra.

     
     
     

 

Cand plecam, Will ne ajunge din urma. Jimmy s-a cazat la un camping iar el ar vrea sa mearga cu noi, la hotel.

Pistele din apropierea Budapestei sunt interesante. 3-4 km – un asfalt perfect. Apoi, un drum de pamant, prin padure. Urmeaza o alee din dale de beton, un drum cu asfalt deteriorat…

Peste tot intalnim biciclisti. Iar numarul lor creste odata cu apropierea noastra de oras. Intre 4 ani si 80 de ani, cu totii sunt pe biciclete. Familiile cu copii mici isi poarta bebelusii pe scaun (pe cadru sau pe portbagaj) dar cei peste 4 ani au propria lor bicicleta. Imi dau seama ce inseamna pentru o familie sa pedaleze impreuna. Pentru copil, este momentul in care se poate apropia de acest stil de viata iar parintele, care pedaleaza alaturi de el, ii da incredere. Prin comparatie, in Romania, autoritatile descurajeaza familiile sa-si educe astfel copiii. Ma refer la fapte, nu la vorbe.

Nu stiu ce se intampla prin tara, dar in Bucuresti traseele de bicicleta nu-ti ofera siguranta nici ca biciclist si nici ca pieton. Iar niste primari tampiti au interzis pentru o scurta perioada accesul biciclistilor in parcuri. Pentru ei a fost mai simplu sa interzica decat sa gaseasca solutii. Solutii simple pe care altii le-au gasit. De aceea consider ca primarii nostri sunt niste incompetenti sau sunt manati de interese financiare. Pentru ca un lucru este clar. Dupa ce am vizitat traseul Eurovelo 6 si l-am parcurs prin 3 capitale (pana acum), in Bucuresti am vazut cele mai scumpe trasee pentru biciclete si cele mai ineficiente. Iar “solutia” semafoarelor “pentru biciclete” demonstreaza ca singurul scop al autoritatilor este de a cheltui banii, nu de a oferi solutii. Voi reveni cu comparatii detaliate.

Budapesta este un oras aparent haotic, din punct de vedere al traficului. Pare mult mai haotic decat Bucurestiul. Dar, in opinia mea, traficul este bine controlat de reguli.

     
     
     

 

Borcan ne spune ca este prima data cand nu se fereste de masini si se fereste de biciclisti. Mie mi se pare interesant. Daca la marginea orasului am vazut biciclisti de toate categoriile (de varsta, de experienta, etc) in Budapesta fiecare are treaba. Si, profitand de infrastructura dedicata bicicletelor, parcurg distantele in viteza. Viteza pe care in Bucuresti nu ai cum s-o atingi fara sa te accidentezi sau sa accidentezi vreun pieton. Aici, pistele aflate pe carosabil sunt libere si iti permit sa te apropii de semafor in viteza, trecand pe langa coloana de masini. In Bucuresti nu exista piste pe carosabil, de aceea esti nevoit sa faci slalom cu bicicletele printre masinile oprite haotic pe benzi. Iar aberatia pe care o intalnesti in intersectiile aflate langa Dambovita, unde traseele de biciclete traverseaza de 3 ori carosabilul pentru a putea sa mergi inainte, nu l-am mai intalnit nicaieri. Ai putea spune ca in Romania totul a fost aplicat pentru ca oamenii sa fie descurajati sa foloseasca bicicleta. In Austria, la schimbarile de directie, pentru a nu deranja masinile care schimba directia spre dreapta, pistele de biciclete se intersecteaza cu banda auto, aducand biciclistii intre cele doua benzi. Iar aceasta traversare se face cu prioritate pentru biciclisti. Traficul auto nu este deloc deranjat. In schimb, se evita tendinta unor soferi de a depasi biciclistii, taindu-le calea.

In Budapesta, Gigix a sesizat si o trecere pentru pietoni care traverseaza pistele de biciclete. Pentru ca la traficul bicicletelor, se impunea.

  

19 mai – ziua 05 (Budapesta)

Cazarea in Budapesta este intr-un penthouse. Dupa ce la Volka ne cazasem intr-o camera cu 6 paturi inghesuite, conditiile de aici sunt extraordinare. Dimineata, punem hainele la spalat (avem masina de spalat rufe). Mihai ne gateste o omleta. Foarte buna ! De fapt, toata mancarea pe care am mancat-o in aceste zile ni s-a parut extraordinara, avand in vedere efortul depus.

Inca de ieri, unii au afirmat ca astazi nu vor sa mai vada bicicleta. De aceea pornim intr-un tur prin oras fara biciclete. Si fara Borcan, care vrea sa se odihneasca.

Chiar daca am facut un traseu pe baza unei harti turistice, mergem si pe strazi laturalnice. Linistea cartierului da de gandit unora: “Mihai, nu ne mutam si noi aici ?”

Pe tot traseul urmarim cu atentie biciclistii si infrastructura pentru biciclete. Remarcam cat de multe fete frumoase merg pe bicicleta. Sunt si oameni in varsta, si copii…

     
     
     

 

Dar nu mai vreau sa scriu despre asta. Este destul de dureros pentru mine sa constat ca in Bucuresti este necesara bunavointa pentru ca oamenii sa fie incurajati sa mearga pe biciclete. Exista unele opinii precum ca oficialii nu isi dau interesul pentru dezvoltarea infrastructurii pentru biciclisti in Bucuresti pentru ca sunt putini biciclisti in trafic. Opinia noastra este ca daca ar exista o astfel de infrastructura oamenii ar avea curajul sa iasa pe strazi pe biciclete prin Bucuresti.

     

 

Am ramas surprinsi ca in Budapesta, in conditiile in care traficul este similar cu cel din Bucuresti, exista foarte multe locuri de parcare libere. Raspunsul e simplu. Ce s-ar fi intamplat daca miile de biciclisti care merg zilnic pe bicicleta prin Budapesta ar folosi masina personala ? Offf… DE CE in Bucuresti NU SE POATE ?

Seara ne intalnim cu Will si cu un cicloturist olandez. Ne intreaba despre Romania. Ce ruta sa aleaga; prin Bulgaria sau prin Romania ? Vlad, diplomat, ii spune ca este acelasi lucru. Adevarul este ca noi am fi preferat sa mergem prin Bulgaria, daca am fi fost pusi sa alegem pentru noi. Cat de greu este sa fii nevoit sa spui adevarul dureros despre tara ta ? M-a durut cand a trebuit sa ii spunem ca haitele de caini pot fi o problema pentru biciclisti. Si ca in Bucuresti nu exista infrastructura pentru biciclete. Stia… Ne spune ca in ghidul pe care il are se mentioneaza acest lucru. De fapt, luase deja hotararea de a nu vizita Bucurestiul. Ce argumente sa fi avut noi sa-l facem sa se razgandeasca ?

Ma duc sa ma odihnesc. Maine parasim Budapesta.

– aici poti sa citesti – Eurovelo 6 – Traseul european al biciclistilor – a doua parte
– aici poti sa citesti – Eurovelo 6 – Dunarea, de la Viena la Turnu severin – de Vlad G.
– aici poti sa citesti – Eurovelo 6 – Dunarea, de la izvoare la Viena – de Vlad G.
– aici poti sa citesti –  Traseul european care (nu) trece prin Romania: Eurovelo 6

Mariani I.

——————————–

Daca locuiesti in Bucuresti si vrei sa militezi pentru drepturile biciclistilor si cele ale pietonilor izgoniti de pe trotuare, te poti inscrie in grupul Facebook.

Daca nu locuiesti in Bucuresti dar vrei sa sustii demersurile biciclistilor si pietonilor bucuresteni, te poti inscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea in care traiesti, daca sustii munca noastra, te poti inscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu dureaza mai mult de un minut !

Despre realizarile asociatiei noastre sau ale partenerilor nostri poti afla daca te inscrii pe pagina Facebook a OPTAR.

———————————

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*